“Carlsberg este un brand internațional super premium care, pe parcursul tradiției sale de peste 170 de ani, a devenit sinonim cu calitatea. Caracterul unic al acestei beri este și va continua să fie centrat pe principiul calității. Am investit în această nouă formulă de prezentare – sticla de 660 ml – fiind inspirați de fondatorul Carlsberg, J.C. Jacobsen, care niciodată nu s-a mulțumit cu descoperirile făcute și tot timpul a căutat să le îmbunătățească. Descoperirile sale au perfecționat procesul de fabricare al berii, pe care le-a împărtășit și cu alți producători de bere de la vremea respectivă. Sticla de 660 ml a fost creată special pentru a putea fi savurată împreună cu prietenii”, declară Paul Markovits, Vicepreședinte Marketing, URBB. 

Lansarea noii sticle Carlsberg de 660 ml vine într-un context în care consumul de bere la sticlă este în creștere în preferințele românilor. De altfel, România se află pe locul 7 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor. 

Investiția URBB în tehnologia de îmbuteliere a sticlei Carlsberg 660 ml se ridică la peste 500.000 euro. De la începutul anului până în prezent, investiția URBB în inovație și tehnologie se ridică la 10 milioane euro.