Creşterea rapidă a numărului de noi programe dăunătoare pentru mobilele cu Android a continuat până în trimestrul al treilea, determinând specialiştii Kaspersky Lab să catalogheze versiunile platformelor atacate cel mai frecvent de infractorii cibernetici. 28% din numărul total de blocări ale procesului de instalare a programelor malware s-au înregistrat pe Android 2.3.6 Gingerbread, locul al doilea în topul celor mai atacate versiuni fiind noul 4.0.4 Ice Cream Sandwich, care a înregistrat 22% din atacuri.

„Deşi Gingerbread a fost lansat în septembrie 2011, dată fiind segmentarea pieţei de dispozitive Android, rămâne în continuare una dintre cele mai populare versiuni, fapt ce atrage un interes sporit din partea infractorilor cibernetici,” a comentat Yuri Namestnikov, Senior Malware Analyst la Kaspersky Lab. „Popularitatea celei mai recente versiuni Android OS – Ice Cream Sandwich – în rândul dezvoltatorilor de viruşi poate fi explicată de faptul că dispozitivele care rulează cele mai recente versiuni OS sunt mai potrivite pentru activităţile online. Din păcate, utilizatorii care navighează activ pe internet sunt şi cei care ajung cel mai frecvent pe site-uri periculoase,” a adăugat Namestnikov.

Răspândirea programelor malware detectate pe versiunile Android OS, Q3 2012

Mai mult de jumătate dintre programele malware detectate pe smartphone-urile utilizatorilor s-au dovedit a fi Troieni SMS, precum programele dăunătoare care fură bani din conturile mobile ale victimelor, trimiţând mesaje SMS către numerele cu abonamente premium.

Familia OpFake a devenit cea mai răspândită dintre toate familiile de malware pentru mobile, reprezentând 38,3% dintre toate programele dăunătoare detectate pe Android. Toate programele din această familie se deghizează în OperaMini. O cincime dintre programele detectate pe dispozitivele utilizatorilor sunt Troieni versatili, dintre care majoritatea aparţin familiei Plangton. După instalarea pe un dispozitiv, aceşti Troieni colectează datele abonamentului de pe telefon, le trimit către serverul de comandă şi aşteaptă comenzile infractorilor cibernetici. Concret, programele malware din această familie pot face schimbări, pe ascuns, în bookmark-uri şi în pagina de start. Locul al treilea în clasament a fost ocupat de familia Fakelnst, ai căror membri se prezintă ca soft-uri de instalare pentru programele populare (17%). Aceste două tipuri de malware sunt distribuite, în principal, prin intermediul aşa-numitelor magazine alternative online de aplicaţii, create de infractorii cibernetici.

Ameninţările mobile de acest tip pot fi neutralizate cu ajutorul aplicaţiilor specializate pentru mobil. De exemplu, pe lângă protecţia împotriva furtului de informaţii prin malware, Kaspersky Mobile Security şi Kaspersky Tablet Security asigură, de asemenea, păstrarea informaţiilor, chiar dacă dispozitivul  este pierdut sau furat.