Prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, a oferit un interviu pentru publicația viva.ro. Jurnalista a vorbit despre primul ei loc de muncă.

Care a fost primul job al Corinei Caragea

Frumoasa prezentatoare de la Pro TV a menționat pentru sursa anterior menționată că primii bani i-a făcut din modeling. Cu ajutorul tatălui ei, după școală, reușea să ajungă la diferite castinguri pentru reclame și prezentări de modă. Aceasta și-a câștigat primii bani dintr-un spot TV pentru un șampon.

”Mergeam la castinguri pentru reclame și prezentări de modă. Era o sursă de venit. Tata, cu mașina lui, mă ajuta să fac slalom între zeci de castinguri și, totodată, să nu iau prea în serios acest hobby, căci nu era o meserie, la acel moment.

Am câștigat primii bani pentru un spot TV ce avea legătură  cu șamponul și  cred  că mi-am luat o pereche de blugi, pe care am purtat-o și zece ani mai târziu. Mai departe nu m-au mai încăput (râde).”, a spus Corina Caragea.

Povestea de la PRO TV

În același interviu, Corina Caragea a vorbit și despre începutul carierei sale la cea mai urmărită televiziune din România. Aceasta a declarat că la început a lucrat mai mult în redacție și că nu avea încredere că va fi la înălțimea așteptărilor telespectatorilor.

”Au trecut foarte rapid, încât nici mie nu îmi vine să cred că aveam 22 de ani când am pășit în redație… într-un picior. Eram în cârje, pentru că tocmai avusesem un accident. Deși nu îmi era deloc ușor, am vrut să încep noua aventură cât mai repede.

Am muncit   câteva   luni   numai   în redacție, pe sticlă am intrat mai târziu. Apoi, am alternat cu platoul, în mod egal. Un an am așteptat până să îmi iau inima în dinți și să accept propunerea de a veni la PRO TV. Nu aveam încredere că voi fi la înălțimea așteptărilor telespectatorilor, în număr uriaș, căci veneam de la o televiziune mai mică.”, a spus prezentatoarea știrilor sportive.

”Nici nu îmi plănuisem și nu visam la celebritate. Îmi era foarte bine unde eram. În plus, mi-a fost foarte greu să mă despart de prietenii mei de acolo. Aici găseam gașca deja formată, colegi deja celebri, ei erau ca o familie, mulți porniseră de la zero odată cu PRO TV.

Mai mult, eram cea mai mică din redacție. Camera era foarte îngustă și fiecare își știa locul. Așadar, adaptarea a necesitat timp, însă acum parcă sunt aici dintotdeauna.”, a mai spus aceasta.