Dezvăluirea momentului despre Florin Busuioc

Dezvăluirea momentului despre Florin Busuioc! Dincolo de zâmbetul său cald și vocea sa inconfundabilă, Florin Busuioc, cunoscut publicului larg drept Busu, ascunde o poveste impresionantă.

Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de două decenii, acest prezentator a reușit să cucerească inimile telespectatorilor prin profesionalism și autenticitate.

Numele „Busu” i-a fost atribuit în mediul PRO TV, unde a început să lucreze în anul 1995. În timpul liceului, colegii îi spuneau „Busy” din cauza programului său foarte încărcat.

„Busu mi s-a spus când am ajuns în PRO TV. În liceu, toată lumea îmi zicea „Busy”, fiindcă eram foarte ocupat. În PRO, nu mai știu cine mi-a zis Busu pentru prima oară…”, a spus acesta pentru Fanatik.

Florin Busuioc, în PRO TV încă de la începuturi

A fost la PRO TV încă de pe vremea când postul era în faza de pregătire pentru lansare, contribuind la dublaje pentru desene animate care aveau să fie difuzate după câteva luni.

Mai târziu, a devenit cunoscut pentru voice-over-ul la emisiunile concurs, inclusiv „Dăruiești și Câștigi”, iar apoi pentru prezentarea emisiunilor „Bingo” și „Bucătăria lui Radu”.

„Am intrat în lumea PRO TV în ’95. Debutul a fost înainte de a emite PRO TV, când făceam dublaje pentru desene animate care urmau să intre peste șase luni. Noi le făceam din vară, iar ele urmau să intre pe post sâmbăta și duminica… toamna!

Mai târziu, m-am „pricopsit” cu a face voice-over la emisiunile concurs, pentru că George Vintilă, care făcea asta, a venit și m-a rugat să fac. El voia să plece la radio, să facă alte lucruri și alte proiecte. Am zis: „Da, sigur, cum să nu?”…

„Dăruiești și câștigi” a venit mai târziu. După aceea, a venit „Bingo”, iar mai târziu a venit emisiunea „Bucătăria lui Radu”… cu regretatul mare, mare om Radu Anton Roman… ”, spune Busu.

Florin Busuioc
SURSA FOTO: captură video

Meteo, cea mai mare pasiune

Cu toate acestea, adevărata sa pasiune a fost prognoza meteo, iar aceasta a fost zona în care și-a câștigat titlul de „Cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa” în 2010, premiu acordat de Societatea Europeană de Meteorologie.

„Între timp, m-am apucat de „Meteo”…. Prognoza meteo mi-a plăcut atât de tare și m-am identificat atât de mult cu acest program încât am zis că nu mai plec de aici.

Da, a trecut ceva timp… Probabil că am fost foarte bun, nu numai eu, dar și pachetul pe care l-am prezentat acolo. Pachetul întreg: producția, grafica, tot ce s-a întâmplat acolo a fost atât de bine făcut, încât a primit acel premiu. Premiul nu este al meu, este al întregii echipe”, a mai spus acesta.

Florin Busuioc a intrat în lumea meteorologiei cu aproximativ 27 de ani în urmă. El a devenit un nume respectat în acest domeniu.

Cel mai dificil moment din cariera de la Meteo

Întrebat despre momentele dificile din cariera sa la Meteo, Busuioc recunoaște că au fost multe astfel de momente. Unul dintre cele mai notabile a fost atunci când grafica necesară pentru emisiune a dispărut în timpul unei transmisiuni live. Astfel, a fost pus într-o situație dificilă.

„ Au fost multe momente dificile… Cel mai bun exemplu este când îți dispare grafica în live și nu ai cum să susții cele spuse”, a rememorat Busu.