de negociat Capitolul 6 de acquis comunitar, Concurenta, si culmea, chiar sa-l aplice. O parte din acest capitol, cea referitoare la politica anti-monopol, e mai usoara, pentru ca exista deja legislatia in Romania. In schimb, partea de subventii si ajutoare de stat suna dramatic. Ea inseamna plafoane si criterii clare pentru acordarea acestora si supunerea la judecata Comisiei Europene, care nu (prea) poate fi pacalita si dusa cu vorba precum contribuabilul roman. Mai inseamna alinierea preturilor la energie cu cele ale pietei mondiale, pentru a nu mai subventiona de la buget pe toata lumea, fie ca are, fie ca n-are nevoie. Abia dupa aceea se va vedea intr-adevar cine are profituri reale si cine nu, cine adauga si cine sustrage din avutia nationala. Nici Europa nu impinge lucrurile la absurd. si cum ar face-o, cand ea insasi mai practica inca anti-competitia pe scara mare, de exemplu in sectorul agricol? Asa ca accepta si altora abateri, intre anumite limite – precum Ungariei, care isi subventioneaza fermierii. Numai ca Ungaria a facut progrese mari la alte capitole, precum restructurarea economica, promovata cu un curaj sinucigas de guvern, in special in 1996-97, sau reforma administratiei publice. Atunci cand ai zece pe linie in rest, ti se mai trece cu vederea un sapte la biologie. Cand ai numai note de cinci, inclusiv la purtare (vezi problemele cu justitia si libertatea presei in Romania in ultima vreme), e mai greu. Asa ca e foarte probabil ca promisiunile fara acoperire de pana acum sa nu mai tina, iar Romania sa se trezeasca cu amenzi drastice de la Bruxelles daca din 2005 incolo nu aplica ce a semnat.Pericolul politic legat de capitolul competitie e acela ca grupuri de interese, din guvern sau din afara lui, pot sa-si construiasca o agenda national-populista, zugravind integrarea europeana ca pe un proces de „dezarmare” a economiei romanesti fata de competitia straina. Ganditi-va numai ce periculos ar deveni Vadim Tudor daca ar invata ceva economie si ar prelua in arsenalul propriu protectionismul, alaturi de anticoruptie. In realitate, nu cu firmele straine concurente se lupta de fapt producatorii locali bine conectati politic, ci cu bietul consumator roman, care, atunci cand are de ales, prefera sa consume produse mai bune si mai ieftine, facute in strainatate. Dar asta nu impiedica nicaieri in lume ca practicile anticompetitive sa fie foarte populare. Este deci improbabil sa se incheie negocierile pe capitolul 6 in anul electoral 2004. Iar aplicarea prevederilor sale pare chiar fantezista, din doua motive. In primul rand, ea ar duce la inchiderea multor companii de generatie veche, de stat sau privatizate intre timp, cu consecinte sociale serioase. La un nivel in jur de 7%, Romania are un somaj de tara dezvoltata. Nu e de asteptat ca restructurarile amanate in ultimii trei ani sa se faca in lunile premergatoare alegerilor. In al doilea rand, transparentizarea si restrangerea severa a sistemului bizantin de subventii, scutiri si reesalonari de plati ar insemna renuntarea la cel mai important instrument de campanie electorala. Cu astfel de inlesniri iti cumperi clientela politica si suport financiar cand esti la putere.Ca e asa o arata situatia unor sectoare precum prelucrarea petrolului sau a tutunului, care in toata lumea lucreaza cu marje foarte mari de profit. Ei bine nu, in Romania ele merg foarte bine si in pierdere, chiar daca sunt private, iar productia trebuie subventionata de contribuabil. Chiar si in cazul tutunului – n-are importanta ca pe de alta parte tot statul cheltuie bani pentru a-i combate consumul. La fel cu televiziunile: toate au datorii la buget, mai mari sau mai mici, dar nici una n-a fost executata de Fisc. Dimpotriva, primesc reesalonari cu larghete, de parca ar fi combinate din zone mono-industriale angajand mii de oameni care ar deveni cazuri sociale daca afacerea s-ar inchide. Din doua una: ori acest business e supra-impozitat si neprofitabil, dar atunci nu e clar de ce atatia investitori dau permanent navala (dupa cum se stie, in regiune avem cel mai mare numar de posturi TV per capita). Ori astea sunt intr-adevar firme-bidon, pentru vehiculat bani publici si influenta politica. In tot cazul, e limpede tendinta de „berlusconizare” a mediului de afaceri in Romania, unde modelul de succes e patronul cu gura mare si datorii la stat, care-si „trage” organ de presa si club de fotbal ca sa se poata ridica deasupra legii, acolo unde sta toata lumea buna. Intrebarea este cum se va integra acest model de antreprenor politic in Europa guvernata de Capitolul 6. Pentru ca ceea ce este tolerat uneori Italiei – unde se stie ca politica e doar o forma de divertisment ieftin, in rest tara mergand foarte bine si fara politicieni si aratand splendid, intr-atat incat cetateni din state mult mai bine guvernate strang bani toata viata ca sa se poata muta acolo – nu va fi probabil tolerat unui nou venit anonim din Europa de Est.