"Când avem o problemă ne ducem la stat, dar nu acţionăm împotriva celor care privează statul de resurse şi astfel ne privează toţi de resurse. Evaziunea înseamnă hoţie", a declarat vineri secretarul de stat Gabriel Biriş, la emisiunea Capital TV, transmisă de B1 şi moderată de Claudiu Şerban.

Pe de altă parte, Biriş a arătat însă că la sfârşitul anului trecut, firmele a trebuit să pregătească formularul 088 într-un timp foarte scurt, ceea ce a creat mari probleme, în special la marile companii şi reţelele de utilităţi care în general au un comportament fiscal onest, astfel că la acestea volumul de lucru a crescut.

Prezent în emisiune, consultantul fiscal Dragoş Pătroi a spus că "într-adevăr, au existat multe fraudări de TVA, dar s-a pornit de la premisa falsă că majoritatea contribuabililor au un comportament de tip evazionist". Pătroi a întrebat ce este de făcut pentru ca formalităţile să creeze cât mai puţine disfuncţionalităţi la nivelul firmelor de bună credinţă.

Gabriel Biriş crede că e nevoie de o rezolvare la nivel de sistem. El a explicat că în acest moment ne aflăm, ca ţară UE "într-un regim fiscal tranzitoriu care durează de 20 de ani", între regimul cu plăţi fracţionate la nivelul aceluiaşi stat şi cel cu taxare inversă la achiziţii intracomunitare, către care ar trebui să ne îndreptăm. Achiziţiile intracomunitare reprezintă practic fostul export-import, termen care în prezent nu mai poate fi de actualitate între două state UE, pentru că nu mai există vamă.

De asemenea, este necesar să investim în sisteme informatice, precum şi în resursa umană, atât la capitolul îndrumare cât şi la prevenţie, a punctat secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor.

El a dat exemplul Croaţiei, unde bonurile fiscale pot fi emise cu telefonul mobil – scanezi codul de bare şi intri într-o aplicaţie administrată de Fisc, care îşi face analiza de risc în timp real. "Astfel, cei care nu pot concura cu cei care fură TVA sunt avantajaţi, iar investiţiile în administraţie şi infrastructură pot fi îmbunătăţite", a menţionat Biriş.