Când încep vaccinările împotriva COVID-19 în Germania. Anunțul făcut de un oficial

Când încep vaccinările împotriva COVID-19 în Germania. Anunțul făcut de un oficial
Publicat de Valentina Drăgoi la 19 august 2020, 11:55

Pandemia de coronavirus face victime pe bandă rulantă de peste șase luni de zile pe întreg globul, iar până în prezent nu a fost descoperit un vaccin care ar putea ucide virusul. Totuși, specialiștii sunt optimiști cu privire la această situație.

Potrivit Reuters, șeful Institutului federal pentru vaccinuri şi biomedicină din Germania a declarat miercuri că unele grupuri de persoane care trăiesc în Germania ar putea fi vaccinate la începutul anului viitor împotriva COVID-19, realtează agerpers.

În prezent, companii farmaceutice din întreaga lume efectuează studii clinice avansate, fiecare cu zeci de mii de participanţi, iar unele dintre ele se aşteaptă să afle până la sfârşitul anului dacă vaccinurile lor împotriva COVID-19 sunt eficiente şi sigure.

În același timp, Klaus Cichutek, şeful Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, a declarat pentru grupul de presă Funke că datele din faza I şi II de testare au arătat că unele vaccinuri au declanşat un răspuns imun împotriva coronavirusului.

„Dacă datele din faza III de testare demonstrează că vaccinurile sunt eficiente şi sigure, primele vaccinuri ar putea fi aprobate la începutul anului, eventual cu condiţii incluse”, a declarat el.

Dozele de vaccin vor fi disponibile în 2021

„Pe baza asigurărilor producătorilor, primele doze pentru persoanele din Germania vor fi disponibile la acel moment, în concordanţă cu priorităţile stabilite de Comitetul permanent pentru vaccinare”, a declarat Cichutek, referindu-se la grupul care formulează recomandări pentru utilizarea vaccinurilor autorizate în Germania.

Pandemia de coronavirus a creat haos pe întreg globul. Peste 22 de milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, după apariţia epidemiei în China la sfârşitul anului trecut. COVID-19 a provocat aproape 800.000 de decese la nivel global.

Între timp, mai multe companii farmaceutice, între care Moderna, AstraZeneca şi Pfizer, afirmă că se aşteaptă să producă fiecare peste un miliard de doze de vaccin anul viitor.

Firma germană de biotehnologie CureVac nu a exclus un proces rapid de aprobare pentru potenţialul său vaccin şi se aşteaptă ca acesta să ajungă pe piaţă până la jumătatea anului 2021.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.