Într-o primă fază, Campari va prelua de la familia fondatoare Marnier Apostolle un pachet de 17,19% din acţiunile Societe des Produits Marnier Lapostolle – SPML iar ulterior va lansa o ofertă pentru restul acţiunilor la un preţ de 8,050 euro per titlu, o primă de 60% faţă de ultima cotaţie.

"Grand Marnier se potriveşte perfect cu strategia de achiziţii a Campari", a precizat compania italiană într-un comunicat de presă.

Produs în Normandia pe baza unui extract de portocale amare şi coniac, Grand Marnier este utilizat în numeroase cocteiluri precum şi într-o serie de produse clasice ale gastronomiei franceze cum sunt clătitele flambate. Societe des Produits Marnier Lapostolle SPML a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 151,7 milioane de euro iar alcoolurile din gama Grand Marnier au reprezentat 85% din vânzări.

Campari, al şaselea producător mondial de băuturi spirtoase, speră că marca franceză de lichior Grand Marnier îi va permite să profite de revenirea la cocteilurile clasice, în special în SUA. Portofoliul Campari numără peste 50 de mărci de băuturi spirtoase printre care aperitivele Campari şi Aperol, whisky-urile Glen Grant şi Wild Turkey, vodka Skyy şi rom-ul Appleton Estate Jamaican. AGERPRES