Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, joi, că peste 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 87 de reacţii adverse. Alte 141 de reacţii sunt în curs de investigare.

Potrivit CNCAV, 80.391 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Un număr de 64.001 dintre acestea au fost vaccinate cu serul Pfizer, 8.056 cu Moderna şi 8.334 cu AstraZeneca.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 3.252.247, din care 2.528.993 cu serul Pfizer, 300.209 cu Moderna şi 423.045 cu AstraZeneca.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 87 de reacţii adverse, din care 41 la vaccinul Pfizer, 34 la cel de la Moderna şi 12 la cel de la AstraZeneca.

“Menţionăm că 141 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a transmis CNCAV.

Noi centre de tip drive-through în Capitală

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, joi, că următoarele centre de vaccinare anti-COVID-19 de tip drive-through în Capitală vor fi deschise în sectoarele 3 şi 6. El a precizat că în Bucureşti şi în ţară se doreşte înfiinţarea mai multor centre de acest tip.

Cu toate acestea, platforma de programare pentru vaccinare rămâne în continuare un instrument, a punctat Valeriu Gheorghiță.

„Suplimentar, ne gândim din ce în ce mai mult la opţiunea de a se prezenta direct către centrele de vaccinare persoanele, începând, foarte probabil, cu centrele de vaccinare din municipii, din oraşe şi progresiv extindem la nivel naţional. Nu putem să deschidem acest tip de prezentare la nivel naţional, pentru că trebuie să fim foarte bine calibraţi cu numărul de doze care se regăsesc într-un centru, pe de-o parte a nu irosi inutil doze şi pe de altă parte pentru a avea suficiente doze încât să oferim tuturor celor care se prezintă această posibilitate de a se vaccina. Încă nu mi-aş dori să fie oameni care să aştepte două-trei ore la coadă şi ulterior să plece acasă nevaccinaţi. Tocmai de aceea este important să începem progresiv această activitate”, a declarat preşedintele CNCAV.