Înţelegerea cu Neutral Fuels din Dubai este că McDonald’s va folosi uleiul vegetal din producţia internă pentru a-l transforma în biodiesel pentru mijloacele de transport pe care compania le are în Emiratele Unite Arabe. Combustibilul a început să fie testat de anul trecut şi din luna mai a acestui an este produs pentru McDonald’s.
Acest tip de combustibil nu a mai fost utilizat în Peninsulă, iar reprezentanţii Neutral Fuels au declarat că biodieselul este cu 50% mai curat decât combustibilul obişnuit, având la bază un produs vegetal.

Neutral va produce în Dubai un million de litri de biodiesel pe an, iar cantitatea poate fi dublată dacă se va lucra în mai multe ture. Combustibilul produs va fi suficient pentru mijloacele de transport din Emiratele Arabe ale companiei.
Autovehiculele McDonald’s merg pe biodiesel în Statele Unite, în Anglia, în Austria şi în alte câteva zone ale Europei. Preţul biodiesel-ului produs din ulei vegetal este egal cu cel al combustibilului obişnuit, iar autovehiculele nu suportă modificări pentru a funcţiona astfel.
Anunţul că McDonald’s a luat această iniţiativă în Golf vine într-o perioadă în care energia alternativă este intens promovată în zonă, la fel ca măsurile de stopare a încălzirii globale.

<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" id="ep" height="374" width="416"><param name="allowfullscreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><param name="wmode" value="transparent" /><param name="movie" value="http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=international/2011/08/03/ime.mcdonalds.biofuel.bk.c.cnn" /><param name="bgcolor" value="#000000" /><embed src="http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_416x234_embed.swf?context=embed_edition&videoId=international/2011/08/03/ime.mcdonalds.biofuel.bk.c.cnn" type="application/x-shockwave-flash" bgcolor="#000000" allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always" wmode="transparent" height="374" width="416"></embed></object>