Bursa de la Bucureşti a ajuns, într-un final, pe platforma proprie. După mai bine de un an de la anunţarea oficială a intenţiilor de listare, bursa îşi aşteaptă acum evaluarea pieţei.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în primul trimestru al anului, un profit net de 2,47 milioane lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi cifra de afaceri netă realizată în primele trei luni a crescut cu 95,13%, ajungând până la 4,44 milioane lei.

Datele sunt, în prezent, mai importante decât în trecut, deoarece BVB devide tranzacţionabilă de săptămâna aceasta, mai exact de pe 8 iunie, iar profitul poate însemna dividende, care reprezintă un element atractiv pentru investitori. Veniturile financiare, în principal din dobânzi aferente depozitelor bancare, au scăzut de la 2,64 milioane lei în primul trimestru al anului trecut până la 1,64 milioane lei. Principala cauză a reducerii este micşorarea puternică a ratelor dobânzilor bancare. Bursa a reuşit să obţină şi profit operaţional, în valoare de 1,32 milioane lei. În aceeaşi perioadă a anului trecut, BVB a consemnat pierderi din activitatea principală în cuantum de aproape un milion de lei. Rezultatul negativ de anul trecut a fost însă acoperit integral de veniturile financiare.

Lichiditatea depinde de acţionari

Ultimele anunţuri de vânzare sau cumpărare de acţiuni BVB evaluează compania la circa 70 milioane euro. Cea mai ridicată valoare a bursei a fost înregistrată în 2007, când tranzacţiile efectuate au dat o valoare de piaţă de peste 200 milioane euro. Scăderea a fost normală în perioada de criză în care a intrat şi piaţa autohtonă de capital, iar, în cazul în care trendul descendent din prezent nu se va accentua masiv, şi titlurile BVB vor continua aprecierea. Evoluţia acţiunilor bursei va depinde însă şi de disponibilitatea actualilor acţionari de a vinde integral sau parţial participaţiile deţinute, având în vedere că nu va avea loc o ofertă publică de acţiuni.

Bursa de la Sibiu (Sibex), care s-a listat pe propria platformă în ianuarie, este evaluată la aproximativ zece milioane de euro, adică de circa 30 de ori profitul net de anul trecut. Printr-un calcul similar, BVB ar trebui să valoreze aproximativ 60 de milioane de euro, iar profitul net bugetat pentru acest an este mai mic decât anul trecut. Conform raportului intermediarului Intercapital Invest, valoarea BVB s-ar putea ridica la 90 milioane euro dacă ar fi luat în calcul multiplicatorul valorii contabile, care este în medie 4,17 pentru bursele listate. Marjele de profit ale burselor din România sunt oricum mai ridicate decât în Europa de Vest datorită caracterului de piaţă emergentă.

Momentul listării BVB este însă destul de dificil. În prezent, bursa înregistrează o volatilitate foarte mare, cu scăderi şi creşteri de amploare. Se va vedea însă foarte uşor câţi investitori „pariază“ pe viitorul bursei prin achiziţii.