Principalii indici bursieri europeni au închis tranzacţiile de marţi în creştere cu peste 1%, după ce încrederea americanilor în economia SUA a urcat în luna mai la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni, informaţiile compensând temerile generate de testele de armament din Coreea de Nord.

Indicele FTSEurofirst 300, care include acţiunile celor mai mari companii europene, a crescut cu 1%. În prima parte a tranzacţiilor, acţiunile europene au fost cotate în scădere, în urma temerilor legate de riscurile politice, transmite Reuters.

FTSEurofirst 300 a urcat cu 34% de la un minim istoric atins în luna martie.

Pe alte pieţe, indicele FTSE 100, care include acţiunile celor mai mari companii listate la Londra, a crescut cu 1,06%, DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 1,37%, iar CAC 40 al bursei din Paris a avansat cu 1,05%.

Încrederea americanilor în economie a urcat în luna mai la cel mai ridicat nivel din ultimele luni, în urma atenuării presiunilor de pe piaţa muncii. În plus, indicele privind încrederea în economia SUA a înregistrat în luna mai cel mai rapid avans lunar din aprilie 2003.

Acţiunile companiilor petroliere au crescut, după ce cotaţia ţiţeiului a recuperat din pierderi şi a atins circa 61,52 dolari pe baril.

Titlurile Total, ENI, BP şi Royal Dutch Shell au crescut cu 1%-3,3%.