Principalele acţiuni europene au închis vineri în creştere pentru a şasea şedinţă consecutivă de tranzacţionare, după ce optimismul privind economia mondială a susţinut cotaţiile în domeniile minier şi bancar.

Indicele paneuropean FTSEurofirst 300 a urcat cu 0,6%, maximul ultimelor 11 luni.

„Datele macroeconomice s-au îmbunătăţit, puţin câte puţin, şi chiar dacă perioada de creştere (a bursei – n.r.) nu este nelimitată, în piaţă nu există nelinişte”, a spus Joerg Rahn, şeful diviziei de investiţii la compania Marcard, Stein & Co.

Cotaţiile producătorilor de oţel au înregistrat creşteri, respectiv Salzgitter cu 5,5%, ThyssenKrupp cu 3,1%, iar ArcelorMittal cu 5,6%.

În domeniul minier, Rio Tinto, BHP Billiton şi Anglo American au avansat cu 1-3%.

Pe principalele burse din Europa, indicele britanic FTSE 100 a urcat cu 0,5%, DAX german cu 0,5%, iar indicle CAC 40 al pieţei de capital franceze cu 0,8%.

SURSA: Mediafax