Bursa reacționează: Aproape toate companiile din indicele principal au deschis în scădere şedinţa de astăzi

Bursa reacționează: Aproape toate companiile din indicele principal au deschis în scădere şedinţa de astăzi
Publicat de Robert Stan la 1 februarie 2017, 10:47

Aproape toate companiile din indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de miercuri, în linie cu piaţa.

Astfel, dintre cele zece companii din indicele BET, cinci au avut scăderi de 1-2 procente, trei de până într-un procent, iar două stagnau. Cea mai mare scădere a acţiunilor a fost înregistrată la Nuclearelectrica, de 2,32%, aceasta fiind urmată de Transgaz cu – 1,86%, Electrica – 1,56%, Transelectrica – 1,39%, BRD – 1,22%, Romgaz – 0,91%, OMV Petrom – 0,18%, iar Fondul Proprietatea – 0,11%. Cele două companii ale căror acţiuni stagnau sunt Banca Transilvania şi BVB. 

Pe piaţa reglementată, cele mai mari scăderi ale preţului acţiunilor au fost înregistrate de Oil Terminal – 3,1%, urmată de Nuclearelectrica, Prebet Aiud – 2,17%, Banca Comercială Carpatica – 1,95% şi Electromagnetica – 1,86%. 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, se deprecia cu 0,71%, după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

Conform Agerpres, rulajul pieţei se cifra la circa 3,95 milioane de lei (878.573 de euro), iar cele mai semnificative tranzacţii pe piaţa reglementată au fost realizate cu acţiunile Băncii Transilvania, Romgaz şi Transgaz. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,69%, BET-NG, care arată evoluţia a 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, pierdea aproape un procent, iar BET-FI al SIF-urilor se deprecia cu 0,79%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, scădea cu 0,77%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, cobora cu 0,91%. 

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.