Bursa de la București închide pe roșu. Tranzacțiile au depășit 70 de milioane de lei

Bursa de la București închide pe roșu. Tranzacțiile au depășit 70 de milioane de lei
Publicat de Iulian Luca la 26 octombrie 2020, 19:40

Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni, indicele principal BET scăzând cu cu 0,5 puncte procentuale. Pe de altă parte, valoarea tranzacțiilor s-a dublat față de ședința anterioară de vineri, ajungând la peste 70 de milioane de lei. Care au fost cele mai notabile evoluții în ședința de tranzacționare de luni pe BVB.

Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de luni, iar indicele BET a scăzut cu 0,50%, până la 8.750,75 de puncte.

Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 72,13 milioane de lei (14,80 milioane de euro), aproape dublă faţă de cea consemnată în şedinţa de vineri.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,54%, în timp ce indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,52%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o scădere de 0,43%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,05%.

BET-FI, indicele SIF-urilor, a închis cu un minus de 0,30%, în comparaţie cu şedinţa anterioară.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Fondul Proprietatea au generat tranzacţii în valoare de 18,34 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania – cu 16,07 milioane de lei, şi de cele ale Electrica – cu 3,04 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur, în creştere cu 7,41%, cele ale Conted (+4,24%) şi Transelectrica (+2,56%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile COS Târgovişte (-14,75%), COMPA (-5,65%) şi Zentiva (-4,11%).

Bursa a deschis în scădere ședința de luni

BVB a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 5,49 milioane de lei (1,12 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o depreciere de 0,97%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în coborâre cu 0,97%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere cu 0,90%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 0,86%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 1,04%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, se deprecia în deschiderea şedinţei cu 0,45%.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.