Bulgaria a aprobat un nou pachet de stimulente pentru a atenua impactul creşterii preţului energiei, pe fondul războiului

Astfel, premierul bulgar a explicat că Guvernul va continua să compenseze parţial companiile în urma majorării preţului electricităţii şi să acopere deplin creşterea de 14% a preţului gazelor naturale în luna mai.

Totodată, autoritățile analizează soluţii pe termen lung pentru a proteja economia de efectele creşterii preţului energiei, în urma presiunilor puse de mai multe asociații ale mediului de afaceri şi a sindicatelor.

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria provin din Rusia

Trebuie menționat că peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria provin din Rusia iar Gazprom a oprit în ziua de 27 aprilie livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

„Am convenit compensaţii pentru mai şi iunie, care vor atenua temerile companiilor bulgare”, a declarat Petkov, după o întâlnire cu organizaţii ale angajatorilor şi sindicate, potrivit Reuters.

Bulgaria a îngheţat preţurile reglementate la energia electrică pentru gospodării la nivelul din iulie 2021 şi din octombrie acordă compensaţii companiilor afectate de creşterea preţului energiei.

Totodată, planul prezentat de premierul bulgar arată că Guvernul va acoperi 80% din preţul energiei care depăşeşte 200 de leva per megawatt-oră (MWh), pentru companii.

Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate

Guvernul de la Sofia a anunțat și că Bulgaria va primi din iunie gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA. Acordul prin care Bulgaria va primi gaze naturale lichefiate din SUA a fost convenit la întâlnirea de la Washington dintre premierul Kiril Petkov şi vicepreşedintele american, Kamala Harris, subliniază Executivul de la Sofia.

Bulgaria, care consumă anual aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze, va primi din iulie un miliard metri cubi de gaze din Azerbaidjan. Potrivit sursei menționate, se estimează că noile măsuri adoptate luni nu vor afecta deocamdată obiectivul Guvernului de a înregistra anul acesta un deficit de 4% din PIB. În prezent, primește doar aproximativ o treime din această cantitate în cadrul unui contract pe termen lung.

Guvernul a declarat că, în cazul în care vor fi necesare alte măsuri de stimulare legate de livrările de gaze naturale, acestea vor fi acoperite de la bugetul de stat.