“Abia se mai descurcă ei”, îmi spune despre spanioli un tânăr care a vrut să se realizeze plecând la muncă în Spania. Când a plecat, s-a dus ca orice om care părăsește o țară care i-a tăiat din start orice șansă de a avea un trai decent. Pentru că avea “niște intrări” acolo, a ales Spania. Numai că momentul plecării a fost prost ales: Spania devenise între timp o ruină economică și socială.

Probabil că nu există modalitate de a exprima atât de bine starea unei țări care era oarecând visul oricărui emigrant ca atunci când spui “Abia se mai descurcă ei”. Un fel de “pentru noi, ceilalți, nu mai există nicio speranță”. Și ce speranță ar putea fi într-un stat în care, pe cifre oficiale, un locuitor din cinci este șomer?

După aproape un an de stat în Spania, tănărul român s-a întors în România. Își caută un job în țara care acum îi oferă o șansă în plus. Este adevărat că în cazul de față există și nuanțe de care nu am ținut cont: poate nu a perseverat suficient, poate domeniul a fost greșit ales, poate a fost o chestiune de șansă. Asta contează mai puțin. Poate că, dacă acum ar pleca un alt român în Spania, și-ar găsi de muncă în mai puțin de o săptămână.

Însă mi se pare important un lucru: criza a distrus cam tot ce știau esticii despre Occident. De fapt, ne-a demontat ideea că Occidentul e un fel de rai pe pământ.

O ţară în care, în anul 2000, era mai uşor ca un imigrant sărac să cumpere o casă cu ipotecă, cu credite fără avans, decât să închirieze, în mod sigur nu era pe calea cea dreaptă. 

O ţară în care oamenii făceau credite pentru orice fără să existe o coordonare cu veniturile în mod sigur nu era pe calea cea bună.

Criza nu ne-a arătat neapărat că Estul se află pe calea cea dreaptă, ci doar că nici Vestul nu se află pe ea. Statele din Est s-au repezit şi ele să muşte sălbatic din fructul capitalismului, nu demult interzis. 

Şi aici este marea dramă a crizei: oamenii din ţările sărace au visat că sistemul capitalist îi va face bogaţi, iar criza le-a curmat acest vis, în timp ce pe vestici criza i-a adus la o stare de sărăcie, după ce ani de-a rândul au trăit o bunăstare falsă, bazată pe credit. Avantaj, cei care au fost deja obişnuiţi să trăiască în sărăcie.