Breaking news! Sute de mii de români scăpa de datorii. Teodorovici a spus totul despre amnistia fiscală
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus care sunt românii care vor fi scutiți de datorii. El a vorbit marți seara despre amnistia fiscală
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat marți seara că românii care au obținut venituri sub nivelul salariului minim brut pe țară în perioada 2015-2017 vor fi scutiți de la plata obligatorie a contribuției la sănătate (CASS).
Decizia a fost luatpă după ce foarte mulți români au primit în ultima perioada decizii de impunere de la ANAF, fiind obligați să plătească CASS pentru venituri foarte mici.
„Guvernul României a decis acordarea de facilități acestor persoane și am modificat în acest sens Codul Fiscal. Astfel, persoanele fizice pentru care baza de calcul a contribuției pentru sănătate a fost rotunjită la nivelul unui sau după caz a 12 salarii de baze minime brute, vor beneficia de anularea contribuției la sănătate și a penalităților aferente perioadei 1 iulie 2015 – 31 decembrie 2017.
De această măsură vor beneficia și persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada respectivă, cu excepția celor care au optat pentru plata contribuției conform OUG 41/ 2015”, a subliniat Teodorovici.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





