BREAKING NEWS: Se schimbă harta Europei! În seara asta, s-a luat decizia finală
Haosul politic din Uniunea Europeană creat de Brexit este la final după ce Camera Comunelor din parlamentul britanic a dat vot final pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Urmează acum doar validarea în Camera Lorzilor și promulgarea de Regina Elisabeta a II-a, ceea ce este o simplă formalitate.
Parlamentul britanic a aprobat joi seară legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie cu un acord, punând astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorţ fără precedent, informează Reuters.
Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru şi 231 voturi contra legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, care implementează un acord convenit în 2019 de Londra şi UE.
Legea va fi promulgată într-un final de regina Elisabeta a II-a
Textul supus votului transpune în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini negociat cu greu de Johnson cu UE în toamna trecută, după ce precedentul acord convenit de fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de fostul legislativ britanic în care deputaţii eurofili l-au considerat că reducea prea mult legăturile cu UE, în timp ce deputaţii pro-Brexit au apreciat că, dimpotrivă, acel acord menţinea Regatul Unit prea ancorat în blocul comunitar chiar şi după realizarea Brexitului.
Legea urmează să fie validată de Camera Lorzilor și promulgată apoi de Regina Elisabeta a II-a. Va fi însă nevoie şi de ratificarea acordului în plenul Parlamentului European înainte ca pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit să devină prima ţară care iese din UE.
„Este timpul ca Brexitul să fie realizat. Această lege face acest lucru”, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, în faţa parlamentarilor britanici.
Ce stabilește în mare acordul
Acordul negociat cu Bruxellesul stabileşte liniile generale ale divorţului, garantând în special drepturile cetăţenilor şi oferind o soluţie pentru complicata problemă a frontierei nord-irlandeze. Acordul are ca obiectiv asigurarea unei treceri line către viitoarea relaţie între Regatul Unit şi UE, care însă va trebui negociată în întregime până la finele perioadei de tranziţie post-Brexit, ce se încheie pe 31 decembrie 2020 şi a cărei prelungire premierul Johnson a exclus-o, deşi europenii susţin că nu va fi posibil să se convină un acord de liber schimb într-un timp atât de scurt.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





