Un incendiu de proporții are loc în aceste momente în interiorul catedralei din oraşul francez Nantes. Pompierii fac eforturi disperate să oprească flăcările. Dezastrul a ost anunţat sâmbătă dimineaţă de către pompierii din departamentul Loire-Atlantique, informează Le Figaro. Totul se întâmplă în interiorul catedralei din oraşul francez Nantes.

Pompierii au fost înștințați cu privire la această situație  la ora locală 07.44. Ei au susținut că incendiul este unul „important”.

„Focul nu este controlat, este în desfăşurare. Este un incendiu important”, au spus autorităţile, care au precizat că 70 de pompieri au fost trimişi la faţa locului.

Ouest France a relatat că un număr mare de poliţişti a fost trimis în zonă şi că a fost închis cartierul. Site-ul cotidianului a adăugat că „este posibil ca orgile să fi fost afectate”.

Este a doua oară când francezii se confruntă cu o astfel de situație. La 28 ianuarie 1972, turla catedralei gotice Saint-Pierre-et-Saint-Paul, situată în centrul oraşului Nantes şi construită între secolele XV şi XIX, a fost distrusă de flăcări.

Ce s-a întâmplat cu Notre Dame

De altfel, anul trecut, în aprilie, celebra catedrală Notre Dame din Paris a ars parţial. Incendiul a distrus acoperişul şi spira emblematică proiectată de Eugène Viollet-le-Duc. Michel Aupetit, Arhiepiscopul Parisului, a venit cu informații importante despre catedrala Notre-Dame din Paris. Acesta a declarat că în 2021 vor începe lucrările de reconstrucție.

Şantierul s-a confruntat cu mai multe probleme. Vara trecută, lucrările au fost întârziate de măsurile luate împotriva contaminării cu plumb. Apoi, în timpul toamnei şi iarna, condiţiile meteorologice au blocat lucrările. În primăvară, noul coronavirus a condus la sistarea activităţilor pe şantier.