Fost vicepreşedinte al Dilmei Rousseff, omul puternic al PMDB – centru dreapta – care a precipitat alungarea de la putere a şefei statului – a depus jurământul în Senat şi va conduce o ţară în criză până la viitoarele alegeri legislative şi prezidenţiale de la sfârşitul lui 2018.

La fel de impopular ca şi adversara sa, Michel Temer, 75 de ani, a promis în prima reuniune a cabinetului său "să repună Brazilia pe drumul cel bun".

"Va trebui să plecăm de aici în aplauzele brazilienilor. Va fi dificil", a recunoscut noul preşedinte care imediat a luat avionul spre China pentru summitul G20 unde va încerca să restabilească imaginea pătată a primei economii din America Latină.

"Unicul meu interes este să predau succesorului meu o ţară pacificată, reconciliată şi în creştere economică", a repetat el într-o alocuţiune înregistrată şi transmisă la televiziune în cursul serii de miercuri.

Dilma Rousseff a reacţionat virulent după destituirea sa: "Senatul a luat o decizie care intră în istoria marilor nedreptăţi. A comis o lovitură de stat parlamentară", a denunţat ea, reafirmându-şi nevinovăţia.

Ea le-a promis lui Michel Temer şi noilor aliaţi de dreapta ai acestuia "opoziţia cea mai hotărâtă la care se poate aştepta un guvern de pucişti".

O majoritate confortabilă de peste două treimi dintre senatori au votat fără surprize pentru destituirea liderei de stânga, prima femeie care a fost aleasă la conducerea Braziliei în 2010, apoi realeasă la limită în 2014.

Din totalul de 81 de senatori, 61 au votat pentru destituirea ei, iar 20 împotrivă.

"Dilma Rousseff a comis importante crime de responsabilitate (…), a fost condamnată şi astfel îşi pierde mandatul de preşedinte", a subliniat preşedintele Curţii Supreme, Ricardo Lewandowski, care a condus dezbaterile din Senatul transformat cu acest prilej în tribunal.

În schimb, Dilma Rousseff şi-a păstrat drepturile civile, după un alt vot, unde majoritatea necesară de două treimi nu a fost atinsă. Numai 42 de senatori au votat pentru, 36 împotrivă, iar trei s-au abţinut.

"Aceasta înseamnă că rămâne eligibilă. Va putea candida pentru mandate de senator, deputat, dar nu şi la preşedinţie în 2018, pentru că a fost aleasă deja pentru două mandate consecutive", a explicat un specialist brazilian în drept, Rogerio Dultra dos Santos.

"Ne vom întoarce", a promis în numele stângii fosta şefă a statului, aflată la reşedinţa sa din palatul Alvorada unde a urmărit votul alături de mentorul său, fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, în prezent cercetat pentru corupţie. AGERPRES