"Ordine de zi: stabilirea onorariului de performanţă al administratorului judiciar Euro Insol (firma deţinută de Remus Borza – n. r.) pentru întreaga procedură de insolvenţă a Hidroelectrica SA în cuantum de 3.200.000 euro + TVA. Onorariul este compus din suma de 2.265.538 euro + TVA ce a fost încasată ca onorariu de performanţă pentru măsurile de reorganizare şi restructurare luate de administratorul judiciar în perioada de observaţie cuprinsă între 20.06.2012 – 26.06.2013 şi suma de 934.462 euro + TVA ce va fi încasată în perioada de reorganizare, doar în cazul în care profitul net realizat de societate începând cu exerciţiul financiar 2014 va fi mai mare cu cel puţin 20% faţă de profitul net provizionat în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014', se arată în convocatorul menţionat.

Hidroelectrica s-a aflat pentru prima dată în insolvenţă în perioada 20 iunie 2012 – 26 iunie 2013.

Adunarea Creditorilor din 14 septembrie 2012 a prevăzut un onorariu de performanţă în funcţie de profit şi de reducere a costurilor în următoarele marje: între 2.517.265 euro şi 3.020.717 euro pentru finalizarea procedurii înainte de 1 ianuarie 2013, între 2.013.812 euro şi 2.265.538 euro pentru finalizarea procedurii în perioada 1 ianuarie – 1 iulie 2013, o sumă de 1.510.359 euro pentru finalizarea procedurii între 1 iulie 2013 şi 1 ianuarie 2014 şi 999.815 euro pentru finalizarea procedurii de insolvenţă după 1 ianuarie 2014.

Euro Insol a încasat bonusul de 2.265.538 euro la ieşirea companiei din insolvenţă în data de 26 iunie 2013.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la finele lunii februarie 2014, reîntoarcerea companiei în insolvenţă, întrucât procesul de închidere a insolvenţei nu a fost realizat conform procedurilor şi a fost contestat în instanţă.

Astfel că Euro Insol avea nevoie de reconfirmarea bonusului de performanţă încasat până acum, pentru a nu fi nevoită să returneze diferenţa dintre bonusul încasat şi cel pe care ar fi trebuit să-l primească pentru ieşirea din insolvenţă după 1 ianuarie 2014, respectiv 1,266 milioane euro.

În şedinţa din 7 mai 2014, creditorii Hidroelectrica au amânat reconfirmarea acestui onorariu de 2.265.538 euro. Totodată, ei au aprobat onorariul fix de 50.000 de euro pe lună plus TVA.

Printre creditorii Hidroelectrica se numără: Ministerul Economiei, Nuclearelectrica, Administraţia Naţională Apele Române, ING, Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe Generale, Citi Bank şi Unicredit.