Guvernatorul BNR îşi valorifică avantajos talentul de viticultor: afacerea cu vinuri a familiei Isărescu a avut anul trecut un profit de 183.000 de lei, mai mult decât dublu faţă de 2007, la aproximativ aceeaşi cifră de afaceri.

Firma Măr SRL, deţinută în totalitate de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, şi de soţia sa Elena, a înregistrat, în anul 2008, un profit net de aproximativ 183.000 de lei, dublu faţă de cel din anul precedent, potrivit datelor de bilanţ publicate de Ministerul Finanţelor. Cifra de afaceri a firmei a fost, în 2008, de peste 520.000 de lei, ceea ce înseamnă că, anul trecut, afacerea familiei Isărescu a avut o rată a profitului foarte bună, de 35%. Cu atât mai remarcabil cu cât aceste cifre au rezultat din munca a doar trei angajaţi, potrivit datelor de bilanţ de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Rezultatele anului trecut sunt mult mai bune faţă de cele aferente anului 2007. Atunci, la aproximativ aceeaşi cifră de afaceri, (514.000 de lei), profitul net înregistrat a fost de doar 88.800 de lei, deci mai puţin de jumătate faţă de rezultatul acestui an.

Face vin din soiul Crâmpoşie

0-38187-isarescu_051.jpgMăr SRL este înregistrată în Dragăşani, oraşul natal al guvernatorului BNR. A fost înfiinţată în 2003 şi are ca principală activitate producţia de vin din podgoria proprie a guvernatorului. Isărescu face acolo vin din soiul Crâmpoşie, un sortiment local autentic românesc, şi, potrivit propriilor declaraţii, a apelat chiar la fonduri europene pentru a-şi dezvolta afacerea.

Tehnologia influenţează profitul

Diferenţa de profit de peste 100% între 2007 şi 2008, la aproximativ aceeaşi cifră de afaceri a fost pusă, de către Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu, pe seama calităţilor manageriale excepţionale ale guvernatorului BNR. „Asta înseamă că lucrează bine, dacă şi-a dublat profitul. În plus, 2008 a fost un an bun”, ne-a declarat, iniţial, Adrian Vasilescu.
După o „consultare” cu Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu a revenit cu o precizare, transmitându-ne, în numele guvernatorului, că explicaţia reală a acestei diferenţe constă în faptul că în primul an au fost cumpărate echipamentele necesare procesului tehnologic de producere a vinului, contravaloarea acestora scăzându-se, astfel, din profitul obţinut.

Adrian Vasilescu ne-a dezvăluit, de asemenea, că vinul guvernatorului se poate obţine doar pe comandă, Mugur Isărescu înfiinţând, de asemenea, şi o firmă de distribuţie care să se ocupe cu desfacerea. Ca o notă, de culoare, consilierul guvernatorului ne-a dezvăluit faptul că şi unii dintre angajaţii Băncii Centrale au testat calităţile vinului produs de şeful lor.

Vrea să reabiliteze vinul românesc

0-38190-vinul.jpgAcum 3 ani, guvernatorul declara, pentru Bloomberg, că faima podgoriilor din zona sa natală aproape că a dispărut în perioada comunistă. “Acum mi-aş dori să fiu printre cei care pun umărul la renaştere” a spus Isărescu, adaugând că există o competiţie pentru reabilitarea vinurilor româneşti. Bloomberg nota atunci că Isărescu a făcut 25.000 de sticle de vin, pe care le vinde mai ales în baruri şi restaurante, la un preţ de 14 lei sticla.