După dezvăluirile făcute de publicațiile germane Süddeutsche Zeitung şi Der Spiegel, principalele partide de opoziţie au cerut demisia numărului doi al guvenului condus de Sebastian Kurz, liderul partidului conservator care, de la sfârşitul lui 2017, guvernează Austria împreună cu extremă dreapta.

Conform informaţiilor, care sunt însoţite și de înregistrări video ce au fost publicate online vineri seară, Christian Strache a participat, în lunile dinaintea alegerilor care l-au adus la putere, la ceea ce el credea a fi o întâlnire cu nepoata unui oligarh rus. Şeful Partidului Libertăţii din Austria (FPOe) a fost filmat în timp ce discuta cu această interlocutoare care i-a dat de înţeles că ar putea investi bani în Austria pentru a susţine formaţiunea sa politică, scrie Agerpres.

Extrema dreaptă a vrut să pună stăpânire pe cel mai influent tabloid

Discuţia s-a concentrat în special asupra preluării unei cote importante din acţiunile puternicului tabloid austriac Kronen Zeitung, cel mai mare din ţară, pentru a-l transforma într-un organ de presă pro-FPOe.

Heinz Christian Strache, însoţit de unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Johann Gudenus, actualul lider al grupului parlamentar al FPOe, i-a sugerat interlocutoarei că, în schimbul acestui sprijin, i-ar putea obţine contracte publice.

Întâlnirea care a avut loc într-o atmosferă destinsă, într-o vilă din Ibiza, şi care a durat şase ore a fost de fapt o punere în scenă filmată cu o cameră ascunsă pentru a-i întinde o capcană liderului FPOe, potrivit celor două medii germane care afirmă că nu ştiu cine s-a aflat în spatele acestei operaţiuni organizate cu trei luni înainte de alegerile legislative din Austria.

Christian Strache a admis în faţa jurnaliştilor că serata a avut loc, dar a negat că a comis cel mai mic act condamnabil.

Potrivit declaraţiilor sale citate de Süddeutsche Zeitung, Strache a invocat „marea cantitate de alcool consumată” în seara respectivă şi „importanta barieră de limbă” între el şi interlocutoarea sa.

Partidul Socialist (SPOe) a cerut demisia vicecancelarului, calificând faptele sale ca fiind „cel mai mare scandal” din ultimii 50 de ani. Partidul liberal NEOS a reluat acest apel, estimând că noi alegeri legislative sunt „inevitabile”.

Scandalul, declanşat cu zece zile înainte de alegerile europarlamentare, a izbucnit într-un context tensionat pentru coaliţia la putere din Austria, cancelarului Sebastian Kurz reproşându-i-se alianţa sa cu un partid frecvent implicat în derapaje extremiste.

Coaliția de guvernare din Austria, pe punctul de a se destrăma
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a exclus continuarea cooperării cu vicecancelarul Heinz-Christian Strache – liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), care face parte din coaliţia de guvernământ – după ce Strache a fost surprins cu o cameră ascunsă promiţându-i unei aşa-zise nepoate a unui oligarh rus contracte publice în schimbul unui sprijin financiar, transmite sâmbătă dpa, care citează surse din cadrul coaliţiei. Informaţia este transmisă şi de agenţia de presă Reuters, precizează Agerpres.

Agenţia dpa comentează că nu este clar dacă decizia va duce la ruperea coaliţiei de guvernământ între Partidul Popular a lui Kurz şi FPOe sau va atrage după sine doar demisia lui Strache din funcţia de vicecancelar.

Te-ar putea interesa și: