Anchetă în Austria. Consulul onorific al României este implicat și el. Ce acuzații i se aduc
O anchetă amplă se desfășoară în Parlamentului austriac. Potrivit ultimelor informații, consulul onorific al României este și el implicat fiind acuzat în afaceri corupte cu guvernul de dreapta de la Viena. Totodată, numele cancelarului Sebastian Kurz este și el menționat.
Legislativul austriac a declanșat o anchetă internă prin care a fost descoperită o „dependenţă reciprocă” între fostul guvern condus de actualul cancelar Sebastian Kurz şi o importantă companie de jocuri de noroc, scrie flux24.ro.
Este vorba despre un raport de 870 de pagini referitor la posibile fapte de corupţie în rândul coaliţiei dintre Partidul Popular (OeVP, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremă-dreapta) care a guvernat Austria între 2017 şi 2019, remis în cursul zilei de vineri de judecătorul care supervizezază ancheta Ibiza.
Potrivit agenției de presă austriece APA, legăturile excesiv de apropiate dintre aceste formaţiuni şi grupul austriac Novomatic „au permis acestuia din urmă să se bucure de un cuvânt de spus în sectorul jocurilor de noroc şi de perspectiva unui amendament la legea jocurilor de noroc”.
În ceea ce privește legăturile, acestea sunt considerate excesiv de apropiate dintre aceste formaţiuni şi grupul austriac Novomatic „au permis acestuia din urmă să se bucure de un cuvânt de spus în sectorul jocurilor de noroc şi de perspectiva unui amendament la legea jocurilor de noroc”, se arată în raportul confidenţial, potrivit agenţiei austriece de presă APA.
În același timp, sursa citată mai precizează că reprezentanții guvernului austriac au purtat în mod făţiş discuţii regulate şi intense cu Novomatic.
Implicarea consulului României
Trebuie menționat faptul că Novomatic a fost condusă până recent de Harald Neumann, consul onorific al României în Austria. El a renunțat recent la titlu fără însă ca MAE să anunțe acest lucru printr-un comunicat oficial. De menționat este faptul că, datele de contact au fost însă eliminate de pe site-ul Ambasadei României la Viena, la o dată necunoscută, fără însă a se face precizarea motivelor.
Amintim faptul că numirea lui Harald Neumann în funcția de Consul onorific al României în Austria Inferioară (Niederösterreich) a avut loc în cadru festiv în urmă cu circa 3 ani, mai precis la 1 august 2018.
Ceremonia a avut loc la forumul Novomatic din Viena, în prezența Guvernatorului Austriei Inferioare, doamna Johanna Mikl-Leitner, a Secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, domnul Dan Neculăescu și a Ambasadorului României în Austria la acea dată, domnul Bogdan Mazuru.
În toamna lui 2019, cotidianul austriac Der Standard scotea la iveală o afacere de corupție cu cazinouri, în care este implicat și fostul fostul vice-cancelar al ÖVP, ministrul finanțelor Hartwig Löger din partidul lui Sebastian Kurz.
Totodată, aceșai sursă preciza că în dosar ar fi implicat și Harald Neumann, consul onorific al României în Austria, care a demisionat de la conducerea companiei de jocuri electronice Novomatic. Potrivit publicației austriece Kurier, Neumann și-a anunțat plecarea din postul de CEO al companiei ”din motive de familie”. Totuși, raportul nu a fost încă aprobat de parlament.
Cum a apărut Comisia Ibiza
În ceea ce privește apariția comisiei Ibiza, aceasta a fost creată în contextul scandalului Ibizagate, în care fostul preşedinte al FPOe şi vicecancelar Heinz-Christian Strache a fost filmat cu camera ascunsă în 2017 pe insula spaniolă Ibiza, fiind văzut cum îi propune contracte publice unei femei care se dădea drept nepoata unui oligarh rus, în schimbul unui sprijin electoral.
Înregistrarea a fost prezentată în media după doi ani și a avut un efect fără precedent. S-au declanșat alegeri anticipate, dar și lansarea numeroaselor anchete.
Pe de altă parte, în dosarul Novomatic este inculpat consulul onorific al României în Austria. Sebastian Kurz a aterizat însă în centrul scandalului după ce, în cadrul anchetei, autoritățile au dat de o serie de mesaje text private între premier și apropiații săi.
Conținutul mesajelor indică jocuri de culise prin care tânărul premier este gata de orice pentru a-și promova agenda, împărțind favoruri politice. În centrul anchetei de corupție se află relația dintre operatorii de cazinouri austrieci și oficiali. Și totul a pornit de la fostul vicecancelar Heinz-Christian Strache, eroul filmării din Ibiza, în care acesta se declara gata să favorizeze interese rusești în schimbul unor finanțări.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





