Ilie Bolojan critică explozia sporurilor din sectorul public și avertizează asupra inechităților

Premierul Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă privind spirala necontrolată a sporurilor din sectorul public, fenomen care a dus la dezechilibre majore în salarizare şi la abuzuri repetate.

„Am constatat că, în aceşti ani, printr-o inventivitate legislativă, avem zeci de sporuri în sectorul public. A fost o competiţie de inventat sporuri, de la spor de  confidenţialitate, de solicitare neuropsihică, la spor de condiţii vătămătoare. Nici asta nu ar fi o problemă dacă ar fi fost aplicate corect. Dar a început să se abuzeze”, a declarat Ilie Bolojan, la Antena3.

Şeful Guvernului a explicat mecanismul care a dus la această situaţie și cum s-au creat inechități.

„Dacă ai văzut că un vecin a luat o pensie de handicap, deşi îl vezi că este întreg cum ai rezolvat această problemă? Pentru că ai urmat un procedeu. Păi dacă instituţia aia şi-a rezolvat nişte sporuri de antenă, hai să ne rezolvăm şi noi. Am ajuns ca de aceste sporuri nu să se uzeze, ci să se abuzeze”.

Potrivit premierului, multe instituţii publice au ajuns să beneficieze de „sporuri în cascadă”, ceea ce a condus la dublarea salariilor de bază pentru numeroşi angajaţi.

„Asta a creat o grămadă de inechităţi”, a explicat Bolojan.

În acelaşi timp, premierul atrage atenţia că reducerea punctuală a unei cheltuieli nu rezolvă problema pe termen lung. Ilie Bolojan susţine că sistemul public românesc este supradimensionat faţă de numărul de angajaţi din economia reală, avertizând că fără măsuri ferme şi reforme structurale, dezechilibrele bugetare vor continua să se adâncească.

Conducerea primește 10% bonus pentru o femeie în management.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezvăluit la Digi24 că la o companie din subordinea ministerului, conducerea primește un bonus de 10% doar pentru că există o femeie în management. Ivan a anunțat că va trimite Corpul de control la respectiva companie, fără a-i divulga numele.

„Nu vă spun la ce companie, o să vă spun după ce vine și raportul Corpului de control pe care îl și trimit mâine acolo. O să aibă 10% în plus pentru faptul că sunt în management persoane de sex feminin sau pentru faptul că au cursuri de formare angajații acelei companii. Sunt niște aberații pe care nu n-am cum să le diger”, a spus Ivan.

Oficialul a precizat că nu este vorba de un spor, ci de un indicator de performanță care aduce un surplus la salariul conducerii. Ivan consideră practica „aberantă” și spune că va verifica legalitatea acesteia.

„Pentru faptul că era o doamnă în conducerea companiei, automat toată conducerea companiei merita să aibă atins acel indicator, care automat venea cu un surplus la remunerația lunară. Mi s-a părut aberant. Norocul meu că am stat și le-am citit cu ochii mei, ca să nu mă trezesc după asta cu surprize”, a spus el.

bogdan ivan
SURSA FOTO: Facebook, Bogdan Ivan

Ministrul a atras atenția și asupra diferențelor salariale din sistemul public, menționând că la Ministerul Economiei era abia pe locul 162 la venituri, mulți funcționari primind sporuri peste sporuri. El a cerut reformarea sistemului de salarizare și stabilirea unor criterii de performanță corecte pentru toți angajații din sectorul public.

„Nu vă spun la ce companie, o să vă spun după ce vine și raportul Corpului de control pe care îl și trimit mâine acolo. O să aibă 10% în plus pentru faptul că sunt în management persoane de sex feminin sau pentru faptul că au cursuri de formare angajații acelei companii. Sunt niște aberații pe care nu n-am cum să le diger”, a spus Ivan.

El a precizat că nu este vorba despre un spor, ci un indicator de performanță pentru consiliul de administrație, Consiliul de Supraveghere și directoratul unei companii.

„Eu cred foarte mult că trebuie făcut curat odată în tot sistemul ăsta. Trebuie ca pe poziție similară, într-o instituție publică, să aceeași salarizare. Vă dau un exemplu: la Ministerul Energiei sunt cele mai mici salarii de bază din toate ministerele din România. Salariul de bază, care ar trebui să fie unitar. După care, pentru acei funcționari care lucrează pe o finanțare europeană, care reușesc să aibă și performanță acolo, trebuie să se dea un supliment în plus. Sunt de acord cu acest lucru, pentru că unii sunt la ora asta la birou și le mulțumesc pentru acest lucru”, a spus el.