Guvernul a efectuat, sâmbătă, a doua rectificare bugetară din acest an, după ce Fondul Monetar Internaţional a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecţia anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat de autorităţi cu instituţia financiară.

Majorarea ţintei de deficit bugetar vine pe fondul unei scăderi a veniturilor ale bugetului consolidat în acest an cu 17,4 miliarde de lei (3,5% din PIB) faţă de programul iniţial, ca urmare a scăderii veniturilor încasate din TVA (4 miliarde lei), contribuţii sociale (circa 5 miliarde lei) şi venituri nefiscale (4,1 miliarde lei, potrivit Mediafax.

În urma rectificării, veniturile totalizează 31,6% din PIB (157,2 miliarde lei), iar cheltuielile totale se cifrează la 38,9% din PIB (193,7 miliarde lei), raportat la un produs intern brut prognozat la 497,3 miliarde lei.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a arătat că, fără această rectificare, deficitul bugetar ar fi depăşit 8%.

Prima rectificare a bugetului din 2009 a fost efectuată în luna aprilie, în urma acordului de împrumut convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

SURSA: Mediafax