Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri, că a mandatat Ministerul Finanţelor să prezinte Guvernului, în şedinţa de săptămâna viitoare, soluţia legală pentru rezolvarea problemelor create la nivelul autorităţilor locale după eliminarea biletelor la ordin.

„Am mandatat Ministerul Finanţelor să vină cu soluţia legală, pe baza solicitării pe care au făcut-o (primarii-n.r.). Urmează să vină miercurea viitoare cu o soluţie legală”, a spus Boc la sfârşitul şedinţei de miercuri a Guvernului.

Guvernul a decis prin Ordonanţa de Urgenţă 75, aprobată în 17 iunie 2009, că din conturile deschise la Trezoreria Statului nu pot fi dispuse plăţi pe bază de bilete la ordin, cu excepţia celor dispuse pe baza de bilete la ordin emise anterior intrării în vigoare a prevederilor respectivului act normativ.

Nelămuririle continuă

Primarul Radu Mazăre a afirmat, luni, înaintea şedinţei coaliţiei, că „va ieşi cu scandal” în urma emiterii unei ordonanţe de guvern prin care autorităţile locale sunt împiedicate să se mai finanţeze prin biletele la ordin, care să fie executate de Trezorerie.

Ulterior, vicepremierul Dan Nica a anunţat că Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a fost însărcinat de membrii Coaliţiei ca miercuri, în şedinţa de Guvern, să propună o soluţie pentru ca biletele la ordin să poată să fie utilizate ca instrumente de plată de către autorităţile locale.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina, a declarat însă atunci că biletul la ordin nu asigură finanţarea primăriilor, deoarece Trezoreria plătea doar când banii intrau efectiv în cont, autorităţile locale având în continuare posibilitatea utilizării creditului de angajament.

Biletul la ordin este un instrument de plată (un titlu de credit) prin care o persoană numită emitent se obligă să plătească, la o anumită dată, o anumită sumă de bani fixată, care este datorată unei persoane numită beneficiar.

SURSA: Mediafax

 

Te-ar putea interesa și: