Banca Naţională a României (BNR) îşi propune textual să “impună un regim restrictiv” creditelor de nevoi personale. Băncile vor lua în calcul inclusiv posibilitatea ca veniturile clientului să scadă în viitor.  Românul mediu nu se va mai încadra la un credit mai mare de 500-600 de euro.

Guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat, a aşteptat, a analizat reacţiile altora şi acum a acţionat. Banca Naţională a postat spre dezbatere publică un proiect de lege care desfiinţează practice creditul de nevoi personale în valută.

Mai mult, devin mult mai resctrictive şi condiţiile de acordare a creditelor ipotecare în monedă străină. Afectaţi vor fi toate persoanele fizice care nu obţin venituri în euro sau alte monede. Prima ţintă, creditele de nevoi cu garanţie: “ dorim să se asigure intrarea sub un regim restrictiv a acordării de credite garantate cu ipotecă imobiliară dar care prin destinaţie sunt în fapt credite de consum (ex. credite destinate achiziţionării de autoturisme, echipamente electronice, credite de nevoi personale – garantate cu ipotecă imobiliară)”, arat[ proiectul BNR.

În cazul creditelor de locuinţă avansul minim va fi de 15% pentru lei, 30% pentru euro şi 40% pentru alte valute, toate nivelurile în creştere faţă de acest moment.

Adio credit de consum în euro

Marea lovitură o primeşte însă creditul de nevoi în euro, altădată locomotiva băncilor. Astfel, gradul maxim de îndatorare pentru persoanele neprotejate de riscul valutar va fi de 10%. În traducere acest lucru însemnă că rata lunară la un credit de nevoi în euro nu va putea depăşi 10% din veniturile lunare ale solicitantului.

Cu alte cuvinte, o persoană cu salariu mediu pe economie nu va putea lua un credit a cărui rată să depăşească 30 de euro iar perioada de acordare nu va sări de 5 ani. Un astfel de credit nu poate fi mai mare de 900-1000 de euro. Dacă luăm însă în considerare şi celallte restricţii impuse, printre care introducerea unui criteriu suplimentar de ajustare adică riscul de diminuarea a veniturilor pe perioada creditării ajungem la un credit de maximum 500-600 de euro la un salariu mediu de 300 de euro. Băncile vor în calcul la stabilirea solvabilităţii cloenţilor un curs depreciat cu 35,5% pe euro, o dobândă cu 0,6% mai mare şi un venit cu 6% mai mic.