Potrivit Paginademedia.ro, BNR reclamă următoarele aspecte:

1. Că a fost difuzată informația eronată că rezerva de aur – pentru că nu a fost utilizată ca investiție în contraparte – ar fi produs o pierdere de 800 milioane de euro.

2. Afirmația că s-ar fi pierdut un document al BNR a fost acceptată ca atare, fără solicitarea unui punct de vedere al BNR. Informația este falsă și tendențioasă. Sunt multe luări de poziție pe site-ul băncii sau deja exprimate public în acest sens. Au fost ignorate.

3. Motivația pentru care parte din rezerva de aur este ținută la Londra era prezentă chiar și în textul care curgea pe ecran (dar care era citat parțial și tendențios). În emisiune, se solicita imperativ BNR să explice situația, ca și cum ar avea ceva de ascuns.

4. S-a afirmat greșit că "un domn de la BNR are un IFN", pentru a sublinia lipsa de transparență și neclaritatea intervențiilor BNR. "O informație complet falsă, de vreme ce nu a fost adusă nicio dovadă și în plus episodul a fost explicat în alte emisiuni ale postului (un fost angajat BNR, acum pensionar, administrează un IFN….)", spun oficialii băncii centrale.

"Informațiile prezentate sunt eronate în mod semnificativ. Difuzarea acestor informaţii semnificativ eronate în legătură cu rezerva de aur a României este de natură să incite la neîncrederea publicului în banca centrală, lezând, astfel, interesele legitime ale instituției și, implicit, ale statului român, inclusiv pe plan extern", se arată în sesizarea Băncii Naționale.

"Aceste mesaje pot avea ca finalitate decredibilizarea instituției băncii centrale. Costul acestei discreditări nu este legat doar de imaginea Băncii Naționale a României, ci se poate răsfrânge asupra statului român, prin slăbirea poziției sale pe piețele internaționale și, implicit, prin riscul de a crește costurile de împrumut ale statului și ale companiilor publice și private din România", menționează documentul citat.