Considerat deschizător de drumuri în segmentul SUV-urilor compacte premium, BMWX1 a devenit rapid o țintă pentru orice client care își dorea un vehicul cu capacități off-road, dar care să ofere, în același timp eleganță, confort și versatilitate. Totul în limita unor dimensiuni care să permită utilizarea mașinii în special în aglomerările urbane. Conform producătorului, în cei aproape trei ani de existență pe piață, modelul a ajuns la mai bine de un sfert de milion de clienți. Statistica JATO Dynamics pentru piața europeană arată că, în 2011, BMW a comercializat 82.609 unități X1, devenind astfel lider autoritar al segmentului SUV premium compact. Și în România modelul a avut un succes demn de luat în seamă. În prima jumătate a acestui an au fost înmatriculate, conform DRPCIV, 156 de unități.
Numai că, deschizătorul de drumuri din 2009 s-a văzut amenințat, de la un an la altul, de concurenți tot mai puternici și mai agresivi. Vehicule precum Audi Q3, Mercedes-Benz GLK sau, mai nou, Range Rover Evoque, apropiate ca dimensiuni și dotări, au „furat“ părți importante din grupul-țintă de clienți ai modelului BMW. Acesta este principalul motiv pentru care bavarezii au lansat pe piață în acest an un face-lift care implică puține modificări stilistice, dar ascunde importante retușuri sub caroserie.
Astfel, pentru prima dată în gama BMW X debutează liniile de design – xLine şi Sport Line. Este vorba de elemente de personalizare special definite de designerii producătorului şi care, alături de pachetul M Sport, oferă posibilităţi suplimentare de individualizare. De asemenea, portofoliul de motorizări a fost extins cu o serie de propulsoare noi, cu tehnologie TwinPower Turbo. Sunt disponibile acum cinci versiuni diesel şi trei alimentate cu benzină cu puteri cuprinse între 116 CP şi 245 CP. Noutăţile absolute sunt însă X1 sDrive16d (116 CP), care devine cel mai accesibil diesel, şi X1 xDrive25d (218 CP), care înlocuieşte xDrive23 cu un propulsor tot de doi litri, diesel cu două turbine, dar care dezvoltă mai multă putere.
Un break cu pretenții de SUV
Varianta testată de Capital, xDrive 25d xLine, dotată cu noua transmisie automată cu opt trepte, s-a dovedit a fi una dintre cele mai „prietenoase“ vehicule din acest segment. Dezamăgirea creată de lipsa unor modificări mai ample ale designului exterior și interior a fost înlocuită rapid de surpriza provocată de comportamentul dinamic aproape fără reproș și de confortul care atinge acum cote greu de egalat. Cei 218 CP storși de BMW dintr-un propulsor diesel de doar doi litri își arată potențialul chiar și la turații extrem de reduse, păstrând rezerve de forță oricât de mult ai forța vehiculul. În același timp, cutia automată de viteze schimbă aproape insesizabil treptele, lăsând șoferul să se concentreze doar asupra drumului și a celorlalți participanți la trafic. Despre sistemul de direcție nu sunt multe de spus.

Cei care au condus un BMW știu la ce să se aștepte, iar cei care nu, vor fi cu siguranță fermecați de reacțiile rapide ale mașinii la orice mișcare a volanului. De fapt, în acest element constă una dintre cele mai importante diferențe dintre BMW X1 și potențialii concurenți de pe piață. Asta dacă nu luăm în calcul listele de prețuri care, în segmentul premium, sunt cel mult orientative dat fiind faptul că atât dotările standard, cât și cele opționale permit zeci, dacă nu sute, de combinații.
Cert este însă că, în baza prețurilor de catalog, BMW X1 poate fi achi­zi­ționat cu sume cuprinse între 29.636 euro și 41.470 euro, în timp ce Audi Q3 costă între 30.300 și 38.300 euro, iar Mercedes-Benz GLK între 39.990 și 52.204 euro. Pentru Range Rover Evoque, doritorii trebuie să plătească între 36.456 și 53.196 euro.