Compania Danone, prezentă de peste 20 de ani pe piaţa locală, susţine că nu întâmpină probleme când vine vorba de angajarea de profesionişti pentru poziţii manageriale şi administrative, dar situaţia este diferită atunci vine vorba în găsirea de persoane compenente pentru domeniul de producţie/fabrică. Pentru poziţiilemanageriale firma franceză poate atrage cu mult mai multă uşurinţă candidaţi potriviţi care corespund solicitărilor ei. Pentru posturile din fabrică însă, Danone întâmpină dificultăţi în angajarea de personal cu experienţă pentru meserii de muncitori calificaţi precum: stivuitorist, electrician sau alte astfel de calificări.
Şi Transelectrica recunoaşte că este o criza pe piaţa forţei de muncă în domeniul energetic, această realitate fiind mai pregnantă în domeniul de realizare al proiectelor tehnice. Din acest motiv, grupul energetic întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte proiectarea lucrărilor de infrastructură energetică mare.
Firma Pehart Tec, care are două fabrici la Dej şi Sebeş pentru producerea şi ambalarea hârtiei, a întâmpinat greutăţi anul acesta pentrua putea să menţină forţa de muncă in cele două unităţi, în special din cauza faptului că mulţi din locuitorii celor două oraşe optează să plece să lucreze în străinătate, fenomenul fiind unul contagios, cei plecaţi atrăgâdu-şi rudele şi prietenii să plece şi ei. Din acestă cauză, compania întâmpină greutăţi în menţinerea unui grad mare de retentie, iar invesţiile în resurse umane trebuiesc majorate, pentru că fiecare nou salariat are nevoie de o perioadă de pregătire şi adaptare.
Pentru Superbet greutatea de a găsi oameni potriviţi care să se adapteze businessului reprezintă una dintre frânele dezvoltării afacerii, mai ales în partea sa de retail, unde firma ar avea nevoie în fiecare agenţie de trei, patru salariaţi pentru ca acestea să poată funcţiona conform standardelor impuse de firmă.
Macromex, liderul din industria alimentară românească pe segmentul de produse congelate şi refrigerate, a declarat că provocările cele mai mari în politicile de recrutare le înregistrează în zona şoferilor de distribuţie şi a angajaţilor blue collar, asta şi datorită specificului muncii în domeniu (condiţii de muncă la -24 de grade Celsius).
Cu o situaţie diferită se confruntă Societatea Naţională a Sării (Salrom), firma susţinând că pentru ea este dificilă atragerea de specialişti în domeniul administrativ. Convingerea specialiştilor din mediul privat în a alege să lucreze pentru S.N.S. pe posturi pentru care sunt necesare certificări de specialitate, cum ar fi: control, IT, experţii în achiziţii, manageri de proiect etc., este una grea pentru că aceştia au pretenţii financiare pe care Salrom nu le poate îndeplini, din motiv de proporţionalitate cu salariul mediu pe societate, dar fiind luată în calcul şi raportarea faţă de salariul directorului general, care este plafonat prin lege la un nivel mult sub cele similare existente în mediul privat. Din aceste motive, nu doar atragerea de specialişti este dificilă, ci şi retenţia acestora pentru o perioadă mai lungă de timp.
Mai multe informații legate de companiile de elită care activează pe piața românească pot fi găsite acum în revista „Top 300 Companii” ediția 2019 la standurile de ziare.