Din 202.000 de dosare de revendicare depuse conform Legii 10/2001, în zece ani au fost rezolvate 125.000. Aproape 77.000 de cereri sunt încă în aşteptare. Situaţia nu este mai bună nici în ceea ce priveşte solicitările de retrocedare depuse la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) având ca bază diverse legi ale fondului funciar: 15.000 soluţionate dintr-un total de circa 25.000. Cererile de retrocedare din partea cultelor fuseseseră şi ele rezolvate în mică măsură: la 31 decembrie 2011, 4.500 de cazuri închise din cele 14.800 înregistrate. Asta în timp ce doar un sfert din cele 2.154 de solicitări venite din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale primiseră un răspuns definitiv. Nici dosarele de despăgubire depuse pentru cazurile în care restituirea proprietăţilor confiscate de comunişti nu mai poate avea loc în natură nu au avut o soartă mai bună: 12.000 de soluţionări la un total de peste 50.000 de cazuri.
Suntem atât de în urmă cu rezolvarea problemei restituirilor și pentru că ANRP s-a dovedit a fi o instituție ineficientă și coruptă, crede Theodor Nicolau, de la Asociația pentru Proprietate Privată (APP). „Orice formă legislativă care va menține ANRP în circuitul decizional va amplifica de 42 de ori volumul de muncă și resursele necesare a fi alocate, în condițiile în care autoritățile locale au deja această structură constituită și funcțională prin legile existente. ANRP dublează în mod inutil, ilegal și aberant procedura administrativă“, afirmă el.
Evaluări generoase
Exasperată şi ea de ritmul foarte lent al retrocedărilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat autoritățior române, în 2010, un termen de 18 luni pentru a elabora un cadru legislativ care să rezolve definitiv problema. În vara lui 2012, termenul a fost prelungit până în aprilie 2013. Autorităţile au profitat de această situaţie, dar şi de lipsa de bani la buget şi au decis ca, până în 15 mai 2013, toate procedurile de restituire să fie oprite. „Nu există resurse la buget pentru a permite o abordare suficient de serioasă a problemei“, declara în iunie noul președinte al ANRP, George Băeșu. În acelaşi timp, are loc şi o verificare a activității anterioare a instituţiei.
„Nu înțelegem de ce au fost stopate și evaluările. Acestea nu implică direct cheltuieli, iar oprirea lor nu grăbește retrocedările, ci le întârzie“, spune Claudius Mott, membru al Consiliului de Conducere al Asociației pentru Proprietate Privată (APP). Explicația pentru această decizie ar fi că cele peste 60 de dosare de restituire care au atras în această vară atenția DNA (și prin care statul ar fi fost prejudiciat cu peste 150 de milioane de euro) au ca hibă majoră tocmai modul în care au fost evaluate proprietățile pentru care s-au acordat despăgubiri. De altfel, încă din martie 2012, Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci premier, anunța că nu exclude sesizarea procurorilor privind modul în care a fost gestionată activitatea ANRP.
„Dar dacă în anumite dosare, în marea lor majoritate cesionate către diverse persoane, au apărut probleme, asta nu înseamnă că trebuie să sufere toți foștii proprietari. Ce vină au ei că unii funcționari ai ANRP sunt corupți?“, se întreabă Florica Bratu, președintele Asociației Eurosenior a Pensionarilor și Expropriaților din România. Ea crede că, de fapt, este vorba de un mod de a tergiversa finalizarea retrocedărilor. În plus, spune ea, atitudinea noii conduceri a ANRP, cu care a avut deja trei întâlniri până în prezent, nu i-a furnizat motive de optimism.
„Toți cei care au fost în fruntea Autorității până în prezent au fost transparenți, dar acum situația s-a schimbat. Și nu e doar impresia noastră, toate asociațiile de profil s-au plâns de acest lucru“, afirmă Florica Bratu.
Miliardele care ne dau fiori
În primăvara lui 2012, guvernul Ungureanu a avut o inițiativă care a stârnit controverse: renunţarea la restituirile în natură şi limitarea despăgubirilor în bani la 15% din valoarea imobilului confiscat, suma urmând să fie plătită în 10-12 rate anuale. Motivaţia care a stat la baza propunerii: lipsa banilor pe care Guvernul ar fi trebuit să-i ofere drept despăgubiri în cazul imobilelor ce nu mai puteau fi retrocedate în natură. Calculele Ministerului Finanţelor arătau că este vorba de circa 70 de miliarde de lei, din care 39 de miliarde de lei pentru culte religioase şi minorităţi, 12,8 miliarde pentru casele naţionalizate, 11 miliarde pentru terenurile agricole confiscate şi şapte miliarde de lei pentru acţiunile la companiile naţionalizate de regimul comunist.
Dar reprezentanții asociațiilor de proprietari spun că aceste estimări sunt contradictorii și nu sunt bazate pe o evaluare profesionistă, ele reprezentând o medie pe dosar în funcție de despăgubirile acordate până atunci și care cuprindeau și compensațiile de sute de milioane de euro plătite urmașilor industriașilor Auschnitt și Malaxa, dar și dosarele suspecte de fraudă.
Mai interesant este că, după ce în primăvară criticau inițiativa guvernului Ungureanu, politicienii USL au schimbat tonul după ce au ajuns la putere.
„Guvernul Ponta a transmis Consiliului de Miniștri al UE și Serviciului de Executări al CEDO exact proiectul de lege pe care îl dezavuau“, afirmă Theodor Nicolau, de la APP.
Soluţii nebăgate în seamă
„Din punctul de vedere al guvernan­ților, sunt alte probleme mult mai importante de rezolvat decât restituirea proprietăților confiscate. Toate regimurile de după 1989 au fost incomodate de această chestiune, în mai mică sau mai mare măsură, și au încercat să o tergiverseze cât mai mult“, crede avocatul Radu Arseni, de la Asociația Proprietarilor Deposedați Abuziv de Stat (APDAS). ONG-ul pe care îl reprezintă a redactat o propunere legislativă prin care procesul de retrocedare ar putea fi mult simplificat. Dar, crede Arseni, cel mai probabil, singura soluție reală de rezolvare a problemei ar fi ca statul român să fie substituit în această chestiune de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). „CEDO ar trebui să primească dosarele care sunt blocate la ANRP și să oblige Bucureștiul să plătească. Evident că ar mai dura și acolo cinci-șase ani, dar măcar s-ar rezolva“, afirmă el.
Și Eurosenior pr­o­pune o modificare legislativă care să îi ajute pe cei ale căror cereri de restituire a proprietăților nu au fost încă so­lu­țio­nate. „Mulți dintre ei sunt oameni în vârstă, cu probleme financiare, care ajung să aibă datorii la stat, la bănci ori la furnizorii de utilități. Vrem ca orice măsuri de executare silită împotriva lor să fie oprite, și statul să le achite debitele. Situația este absurdă – acestor oameni li s-a luat deja o casă, acum le mai luăm una?“, spune Florica Bratu.
Cei de la Aso­ciația pentru Pro­prietate Privată consideră că spinoasa chestiune poate fi so­luționată aplicând restituirea în natură pe scară largă ori compensarea prin atribuirea de terenuri sau clădiri ale regiilor de stat și ale autorităților locale în cazurile în care aceasta nu este posibilă (reprezentanții APP susțin că s-a demonstrat că există suficiente terenuri pentru efectuarea acestor compensări), ambele fără a greva în vreun fel bugetul de stat. Doar în ultimă instanță ar trebui să se recurgă la acordarea de despăgubiri bănești sau convertite în acțiuni la un Fond Proprietatea II. „Considerăm că, dacă există voință politică și se elimină corupția, problema poate fi rezolvată în cinci până la opt ani“, crede Claudius Mott.
Din păcate, ambele condiții enunțate de acesta par a fi dificil de îndeplinit, cel puțin în viitorul apropiat. Iar atitudinea autorităților nu lovește doar în proprietari și moștenitorii acestora. Situația juridică incertă a făcut ca zeci de mii de clădiri și terenuri din întreaga țară să se transforme în ruine sau maidane.

Zeci de mii de români încă așteaptă, la aproape 23 de ani de la căderea regimului comunist, o decizie a statului privind proprietățile confiscate în jumătate de secol de dictatură

O POSIBILĂ REZOLVARE

EXCLUDERE Potrivit unei propuneri le­gislative redactate de Asociația Pro­prietarilor Deposedați Abuziv de Stat (APDAS), Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) ar urma să fie eliminată din schema pro­ce­durilor de restituire. Astfel, susțin ini­țiatorii, s-ar câștiga timp, s-ar face economii la buget, s-ar elimina pre­zumția de corupție ce planează asupra ANRP și controlul politic cen­tra­lizat asupra acestei instituții și ar dispărea suprapunerea dintre ANRP și controlul judecătoresc privind deciziile unităților deținătoare ale proprietăților.

PROCEDURĂ APDAS susține că ce­re­rile de restituire ar trebui să fie soluționate de unitățile deținătoare, în termen de maximum 48 de luni, în ordinea înregistrării. Singurul control al deciziilor finale de restituire ori de respingere urmează să fie exercitat de justiție, la cererea proprietarului sau a instituțiilor publice abilitate.

COMPENSAȚII În cazul în care imobilul nu mai poate fi retrocedat în natură, inițiativa legislativă a APDAS spune că evaluarea lui trebuie făcută pe baza unor grile similare celor notariale. Foștii proprietari vor primi măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare garantate de stat, care vor fi în circuitul civil și care pot fi folosite fie pentru a fi răscumpărate eșalonat de stat, potrivit bugetului anual alocat pe o perioadă de maximu, 15 ani, fie pentru a achiziționa diverse acțiuni sau active ale statului scoase la vânzare în acest scop. Titlurile pot fi vândute pe piața liberă și pot constitui garanții bancare sau de orice fel. Propunerea mai stipulează că Ministerul Finanțelor va emite titlul de valoare în maximum șase luni de la comunicarea deciziei.

Politicienii de după 1989 au fost incomodați, în mai mică sau mai mare măsură, de problema retrocedărilor  și au încercat să le tergiverseze.
Radu Arseni, avocat, membru al APDAS

70
mld. lei, adică circa 15,5 mld. euro, reprezintă despăgubirile pe care ar trebui să le plătească statul foștilor proprietari

0,2
mil. de dosare de retrocedare pentru imobilele confiscate de stat în perioada 1945-1989 au fost înregistrate conform prevederilor Legii nr. 10/2001