Berlinul anulează toate evenimentele culturale din sălile mari
Vești proaste pentru iubitorii de evenimente. Berlinul a anunţat marţi anularea tuturor evenimentelor culturale din marile săli ale capitalei Germaniei până pe 19 aprilie, pentru a stopa epidemia cu noul coronavirus.
„În teatrele de stat, operele şi sălile de concert, evenimentele planificate nu vor mai avea loc începând de mâine, 11 martie”, a anunţat într-un comunicat senatorul Klaus Lederer, recomandând marilor teatre private să „procedeze la fel”, relatează AFP, citată de agepres.
În ceea ce privește evenimentele organizate în teatrele şi sălile mai mici, care pot găzdui până la 500 de spectatori, evaluarea riscurilor revine instituţiilor respective, care trebuie totuşi să urmeze directivele autorităţilor sanitare, a precizat primăria.
De asemenea, persoanele care suferă de o boală acută sau care aparţin unui grup de risc trebuie să se abţină de la participarea la astfel de evenimente.
Peste 1000 de cazuri în Germania
Până în prezent, în Germania au fost raportate 1.139 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, dintre care 48 la Berlin, conform ultimului bilanţ al autorităţilor.
De asemenea, două persoane au murit în landul Renania de Nord-Westfalia, cea mai afectată regiune (484 de cazuri), situată la frontiera cu Olanda şi Belgia.
Municipalitatea Berlinului speră că pierderile financiare suferite de instituţiile culturale vor fi acoperite de guvernul federal.
Pierderile ar putea fi foarte ridicate pentru marile săli, precum Filarmonica cu 2.250 de locuri şi Deutsche Oper cu 1.885 de locuri.
„Pentru noi, această decizie este regretabilă, însă de înţeles”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Deutsche Oper Berlin, Kirsten Hehmeyer.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





