Becali, cel care îl luase pe Dumnezeu ca bodyguard, constată acum că nici divinitatea nu-l mai poate ajuta să-şi facă bancă şi televiziune.

Două declaraţii despre criză mi-au rămas în minte în ultimele câteva luni: prima era cea a premierului Călin Popescu-Tăriceanu, care ne spunea că actuala criză e o bună oportunitate pentru români de a cumpăra proprietăţi imobiliare în America. Adică, o invitaţie să luăm criza la mişto. Cea de-a doua declaraţie este a lui Gigi Becali. Întrebat de un ziarist cum este afectat de criză, Becali a dat un răspuns în stilul său: „pe noi, ăştia bogaţi, nu are cum să ne afecteze criza“.

Erau două moduri de a percepe ce se întåmplă în lume. Dacă între timp premierul Tăriceanu a aflat că încă nu e momentul să cumpere case în America, Gigi Becali nu poate să înţeleagă de unde i se trage. În cele mai proaste scenarii, patronul de la Steaua credea că sacrificiul pe care va trebui să-l facă era să våndă un teren, lăsånd ceva la preţ şi gata, putea să facă rost de lichidităţi.

Cånd a avut nevoie de bani, a constatat că nu mai existau cumpărători pentru terenurile lui, la niciun preţ, şi că averea lui s-a redus brusc la jumătate. Problemele de cash flow au devenit atåt de stringente, încåt a fost nevoit să facă cel mai neinspirat gest: a cerut Bisericii să-i înapoieze o donaţie de două milioane de euro, în plină campanie electorală.

Gigi Becali a aflat că, de fapt, criza îi loveşte cel mai tare pe cei bogaţi. Patronul Stelei a constatat că, pur şi simplu, banii care se urcau pe el îl ocolesc acum pe departe. Dar a rămas la fel de nerealist; îşi imaginează că va putea să scoată, pånă la sfårşitul anului, 80 de milioane de euro pe care le-a împrumutat nepoţilor şi altor neamuri. Şi pe care aceştia, cel mai probabil, i-au investit tot în imobiliare. Care acum nu pot fi våndute. Nevoia de lichidităţi l-a făcut să lase să se scurgă în presă ideea că ar putea vinde clubul de fotbal Steaua.

Ştire negată apoi, de cine altcineva decåt de verii săi, dar lansånd în piaţă şi un preţ – 80 de milioane. Numai că în astfel de vremuri nici măcar perla coroanei nu mai interesează pe nimeni.

Becali, cel care îl luase pe Dumnezeu ca bodyguard, instanţa la care doar el putea face apel atunci cånd îl supăra vreun concurent, constată acum că nici divinitatea nu-l mai poate ajuta să-şi facă bancă şi televiziune. Nepoţii şi zmărăndeştii nu l-au avertizat şi nici nu-l pot apăra de efectele crizei. Pe care nu reuşesc nici ei s-o înţeleagă. Notorietatea şi publicitatea care l-au ajutat pånă acum i-ar putea fi fatale. Becali este primul despre care se ştie că are probleme. A devenit veriga slabă, antilopa care nu mai poate să alerge.

Băncile nu i-au fost niciodată aproape; cash-ul, banii lichizi, erau prietenii lui. Bancnotele nu mai vor să vină la el, de bănci nu se poate apropia, cei care-l pot împrumuta au şi ei probleme, iar criza este abia la început. Becali este un studiu de caz. Economia se contractă cu repeziciune şi toţi cei care se umflaseră prea tare ar putea să simtă acum strånsoarea…