Bătrâneţi luminate

În lumea anului 2040, economiile dezvoltate, dar şi cele emergente de astăzi, se vor confrunta cu cea mai mare pondere a vârstnicilor din întreaga istorie a omenirii. Privind către acel moment, putem cu greu estima magnitudinea încălzirii globale, dacă proliferarea armelor biologice va atinge nivele apocaliptice, dacă terorismul va schimba faţa lumii; o certitudine este însă numărul pensionarilor anului 2040 şi costul necesar finanţării pensiilor lor, iar acesta întrece orice p

În lumea anului 2040, economiile dezvoltate, dar şi cele emergente de astăzi, se vor confrunta cu cea mai mare pondere a vârstnicilor din întreaga istorie a omenirii. Privind către acel moment, putem cu greu estima magnitudinea încălzirii globale, dacă proliferarea armelor biologice va atinge nivele apocaliptice, dacă terorismul va schimba faţa lumii; o certitudine este însă numărul pensionarilor anului 2040 şi costul necesar finanţării pensiilor lor, iar acesta întrece orice posibilităţi viitoare de finanţare din surse de stat. Am un vecin simpatic. E micuţ, energic şi mereu vesel, ca un emoticon în mişcare. Copiii noştri sunt colegi de clasă. De doi ani încerc să îl conving să îşi facă o pensie facultativă. E de acord („da, dragă, cum să-mi ajungă pensia obligatorie, la 2 la sută de-abia am contribuit un salariu în 4 ani!“), dar nu este niciodată momentul potrivit. În 2007, pentru că a construit un bar în grădină, decorat cu roţi de car şi pitici. În 2008, pentru că şi-a luat a doua maşină. În 2009, pentru că a venit criza şi nu a mai încăput decât o vacanţă în Egipt. L-am înţeles, cu toţii cedăm tentaţiilor prezentului. Îi trebuia un prieten care să îl ajute să privească în viitor. I-am povestit la supermarket că, dacă amână startul contribuţiilor cu cinci ani, îi scade pensia cu aproape un sfert. I-am desenat pe tablă, la şedinţa cu părinţii, diferenţa între venitul decent pe care şi-l doreşte la pensie şi ceea ce va obţine din pensia de stat şi cea privată obligatorie. Când iese cu maşina din parcare, îi fac semn cu degetul pe ceas: „timpul trece şi te costă!“. A început să mă ocolească. Tocmai îi strecuram în cutia poştala ultimul raport World Bank, care ilustrează de ce pensia lui de la stat va fi foarte subţire, când a venit către mine fluturând fericit un contract de pensie semnat. Îi ieşise în cale un agent de marketing. „Ştiai că e deductibil? Şi că ţi se scade automat din salariu?“ Eu ştiu că, în realitate, era deja convins de argumentele mele. Pe unul l-am luminat. Mai am cinci milioane.

Emilia Bunea, director general ING Fond de Pensii