Băsescu: Serviciile de informaţii nu sunt perfecte
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o emisiune B1 tv, că serviciile de informaţii din România sunt funcţionale, dar nu perfecte.
În acelaşi timp, el a criticat faptul că Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe ''au control civil foarte redus''. ''Le-am lăsat funcţionale, dar nu erau perfecte. Spre exemplu, la serviciile de informaţii naţionale au control civil foarte redus. Asta am spus-o şi înainte să îmi termin mandatul. Sunt câteva lucruri care trebuie continuate. Nu am avut forţă în ultimii ani să le fac, nu am avut nici susţinere în Parlament'', a explicat Băsescu.
El a spus că problemele serviciilor de informaţii se reglează în Consiliul Superior de Apărare a Ţării, însă a subliniat că ''există şi un moment anume care este numai al preşedintelui''.
''Este momentul bilanţului anual al serviciului, când preşedintele se duce acolo, dar, înainte să intre la bilanţ, are o discuţie cu grupul de comandă al instituţiei. Acea discuţie este fundamentală pentru relaţia preşedintelui cu serviciile şi pentru ce fac serviciile'', a adăugat Traian Băsescu, susţinând în acelaşi timp că ''dacă vrea, preşedintele poate să nu fie captiv serviciilor''. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





