Banii intră direct în cont după 20 noiembrie. Românii care vor primi până la 3.000 lei lunar
SURSA FOTO: Dreamstime
Burse școlare 2024-2025. Vești bune pentru elevi. Potrivit metodologiei, aceștia urmează să primească bursele școlare pentru primele două luni de cursuri la data de 20 noiembrie.
Burse școlare 2024-2025. Potrivit metodologiei de acordare a burselor, elevii vor primi banii pentru primele două luni de cursuri la data de 20 noiembrie.
Elevii vor primi banii din burse la data de 20 noiembrie
Edupedu notează că bursele vor intra în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Amintim că școlile au avut de transmis, până pe 20 octombrie, prima listă de beneficiari din anul școlar în curs la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB).
Listele au fost trimise pe tipuri de burse. Acestea conțineau sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ. Banii intră la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
De asemenea, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia, în cazul în care data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă.
Amintim că în anul școlar 2024-2025 sunt acordate următoarele tipuri de burse:
- Bursă de excelenţă olimpică I – între 750 și 3000 lei;
- Bursă de excelenţă olimpică II – 700 lei;
- Bursă de merit – 450 lei;
- Bursă socială – 300 lei;
- Bursă pentru mame minore – 700 lei;
- Bursă tehnologică – 300 lei.
Potrivit legii din România, valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute.

Abandonul şcolar în România este o problemă despre care nu se vorbeşte suficient
Un studiu realizat de Universitatea din București în parteneriat cu AmCham evidențiază impactul financiar devastator al abandonului școlar în România. Potrivit studiului, sunt calculate pierderi de 107 miliarde de euro în ultimii 11 ani.
Această sumă reprezintă peste o treime din PIB-ul țării. Totodată, efectele se resimt mai ales în zonele rurale, unde sărăcia este o problemă majoră.
Studiul subliniază că măsuri precum oferirea unei mese calde ar putea reduce semnificativ rata abandonului, dar acestea sunt disponibile doar în 1.400 de școli.
Narcis Trandafir, mediator școlar în Drăgănești, a explicat că sărăcia joacă un rol crucial în abandonul școlar, situându-se la un nivel de 9 din 10 în familiile sărace cu mai mulți copii.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





