Banii de pensii intră mai devreme

Vești bune pentru pensionari în luna august, având în vedere că vor primi pensiile mai devreme. Astfel, pensionarii vor primi pensiile mai devreme în această lună datorită minivacanței de Adormirea Maicii Domnului a bugetarilor, inclusiv a poștașilor. Acest lucru a determinat procesarea și virarea pensiilor mai rapid decât de obicei.

Cei care au optat să primească pensiile prin Poșta Română vor avea banii disponibili la domiciliu în intervalul 1-13 august. În cazul în care nu sunt găsiți la domiciliu, pensionarii pot ridica pensiile de la ghișeele poștale în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Pensionarii care au optat pentru primirea banilor în contul bancar sau pe card vor avea acces la sume cel târziu pe data de 13 august. În contextul în care zilele de 14 și 15 sunt zile nelucrătoare, procesarea plăților va fi finalizată înainte de această perioadă.

A patra tranșă de ajutor pentru cei cu venituri mici

De asemenea, pe lângă pensiile obișnuite, pensionarii și cei care au venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.700 de lei vor primi și cea de-a patra tranșă din programul „Sprijin pentru România”. Această tranșă va consta în suma de 250 de lei, care va fi creditată pe cardurile sociale de alimente. Banii pot fi utilizați exclusiv pentru cumpărarea de alimente sau mese calde.

Programul „Sprijin pentru România” prevede acordarea a șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, la fiecare două luni. Astfel, în total, fiecare pensionar va primi 1.500 de lei, în șase tranșe egale de câte 250 de lei fiecare.

Până în prezent, cardurile au fost încărcate cu trei tranșe, ceea ce înseamnă că românii care beneficiază de voucherele sociale mai au de încasat 750 de lei în alte trei tranșe, până la sfârșitul anului.

Românii care beneficiază de aceste vouchere pentru alimente și mese calde, acordate prin programul „Sprijin pentru România” sunt următorii: pensionarii sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt: mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt București (122.000), Suceava (90.879), Iași (90.196), Dolj (89.801), Bacău (82.410).