O vorbă din bătrâni spune că banii nu aduc fericirea. Cârcotaşii cred într-adevăr că nu banii aduc fericirea, ci numărul lor…

Mai toate studiile sociologice arată – ca şi cum ar mai fi fost nevoie de acest lucru – că lipsa banilor e unul dintre factorii principali de stres pentru cei mai mulţi oameni de pe planetă.

Universitatea Purdue din Statele Unite a mers însă mai departe şi a analizat datele culese de Gallup într-un mega-sondaj internaţional, care acoperă 1,7 milioane de persoane din 164 de ţări.

Cercetătorii au vrut să afle mai exact câţi bani aduc fericirea oamenilor. Ei au constatat astfel că suma variază în funcţie de mai mulţi factori, între care nivelul de trai, sexul celor intervievaţi şi gradul de cultură al fiecăruia, potrivit Science Alert.

Autorii studiului au constatat că suma ideală de care are nevoie un om pentru un nivel satisfăcător de trai şi pentru bunăstarea sa emoţională e undeva spre 100 de mii de dolari pe an, adică aproximativ opt mii pe lună.

Aşa cum spuneam, suma diferă de la o regiune la alta. De exemplu, în Australia poate ajunge la 125 de mii de dolari, în America de Nord şi Vestul Europei se învârte în jurul pragului de 100 de mii, în timp ce în Asia de Sud-Est e de numai 70 de mii de dolari.

Potrivit studiului, cele mai mici pretenţii în acest sens sunt în Europa de Est (45 de mii de dolari) şi America Latină (35 de mii). Se pare că Africa nu a fost luată în calcul.

La nivel global, bărbaţii sunt mai uşor de mulţumit, în cazul lor suma ajunge la 90 de mii de dolari pe an, în timp ce femeile au nevoie de 100 de mii.

Diferenţe există şi în ceea ce priveşte nivelul cultural: persoanele cu o educaţie scăzută sau medie au nevoie de 70-80 de mii de dolari pe an ca să fie fericite, în timp ce oamenii cu un nivel crescut de educaţie necesită 115 mii de dolari, pentru a fi satisfăcuţi.

 

Totuşi, cel mai remarcabil aspect din acest studiu e faptul că există un prag superior, nespecificat însă de autorii analizei, ci doar menţionat la nivel de principiu, de la care oamenii încep să nu se mai simtă fericiţi. Cu alte cuvinte, odată ce oamenii încep să aibă din ce în ce mai mulţi bani, gradul lor de satisfacţie scade.

Cercetătorii cred că au şi o explicaţie: pe măsură ce venitul tău anual creşte, el vine la pachet cu un număr din ce în ce mai mare de responsabilităţi profesionale, motiv pentru care vei începe să neglijezi alte aspecte importante ce ţin de fericirea ta, cum ar fi timpul liber, care devine un lux.

Evident că şi acest aspect diferă de la o regiune la alta, el fiind mai des întâlnit în zone ca Europa de Vest şi Scandinavia, Estul Europei şi Balcanii, precum şi în America Latină.

Acest lucru e confirmat parţial de alte studii, precum unul realizat de Universitatea Pennsylvania şi cea din California, din care reiese că aproape două treimi dintre oameni preferă să aibă mai degrabă bani decât timp liber, dar că cei care au preferat să aibă mai mult timp sunt în general mai fericiţi, conform Ziarulonline.ro.