Oferta Bancpost constă în dobândă fixă redusă de 1,5% pe an pentru primii trei ani, ceea ce se va reflecta într-o reducere medie a ratei lunare de 30%. După această perioadă se va aplica o dobândă individualizată variabilă, compusă din marja fixă şi indicele ROBOR la 3 luni. 

'Există un interes crescut din partea clienţilor pentru propunerile de conversie a creditelor, iar noua ofertă Bancpost vine în întâmpinarea acestor aşteptări', a declarat Andreea Mincu, Director Executiv în cadrul Bancpost. 

Oferta de conversie prezentată de Bancpost se va realiza la cursul de schimb al băncii de la momentul realizării conversiei şi nu presupune niciun comision de administrare credit şi analiză din partea băncii. În perioada următoare, clienţii Bancpost cu credite în franci elveţieni garantate cu ipotecă vor fi invitaţi în unităţile băncii pentru prezentarea noii oferte de conversie. 

Oferta de conversie în lei pentru clienţii cu credite în franci continuă seria acţiunilor Bancpost orientate către diminuarea impactului negativ rezultat din evoluţia monedei elveţiene. Încă de la începutul anului, Bancpost a acordat o reducere cu 0,8 puncte procentuale a dobânzii pentru întreg portofoliul, valabilă până la următoarea dată de revizuire a dobânzii specificată contractual. De asemenea, pentru clienţii care au întâmpinat dificultăţi în achitarea obligaţiilor, a fost aplicat un discount adiţional, personalizat. 

Bancpost este o bancă universală importantă în România cu o prezenţă de 24 de ani pe piaţa locală şi o reţea de 148 de unităţi şi şapte centre de afaceri. Banca gestionează un portofoliu de aproximativ un milion de clienţi corporativi, de retail şi instituţionali, pentru care oferă o gamă variată de soluţii financiar-bancare eficiente şi flexibile. Bancpost este totodată unul dintre liderii pieţei locale de carduri şi a dezvoltat reţele extinse de peste 553 ATM-uri, 7.438 POS-uri şi 192 APS-uri care oferă acces comod şi permanent la serviciile băncii. Bancpost este partener exclusiv American Express pentru emiterea şi acceptarea la plată a cardurilor de credit, fiind de asemenea şi reprezentant VISA şi MasterCard. 

AGERPRES