Din cauza crizei, băncile au rămas în brate cu terenuri şi imobile pe care nu le pot vinde nici la jumătate de preţ. Asta după ce, în urmă cu doi ani, elanul pe piaţa imobiliară era atât de mare încât băncile acordau credite de milioane de euro chiar şi persoanelor fizice, acestea urmând să fie rambursate din câştigurile viitoare, care n-au mai venit.

Volksbank de exemplu, are de recuperat 4,9 milioane de euro dintr-un credit acordat către două persoane fizice, în 2007. Banca se chinuie din aprilie să vândă terenul adus garanţie, fără succes.

Suma a fost împrumutată având la bază o garanţie imobiliară: un teren de peste 38.000 de metri pătraţi în Drumul Taberei. A venit criza, şi creditul n-a mai putut fi rambursat. În octombrie 2009, sumele neplătite se ridicau la 4,92 milioane de euro. Terenul se află în executare silită. Au fost organizate până acum două licitaţii: una în aprilie şi alta în decembrie 2009. Degeaba: tot nu s-au găsit cumpărători. Executorul bancar are posibilitatea legală să anunţe un preţ de pornire cu 25% mai mic decât cel din evaluare – însă, în această situaţie, s-ar ajunge la o sumă care abia acoperă datoria de recuperat. Terenul a fost evaluat la 6,63 milioane de euro.

Liviu Fenoghen, şeful Comisiei Executorilor Bancari din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor a declarat pentru capital.ro că băncile recuperează în urma executărilor silite 50-60% din preţul anunţat initţial. În plus, demersurile de executare silită durează luni întregi, timp în care, valoarea imobilelor aduse garanţie riscă să se diminueze şi mai mult.

“Un preţ mediu care poate rezulta în urma vânzării prin licitaţie publică se poate încadra în limita a 50%- 60% din preţul iniţial”, a declarat pentru capital.ro Liviu Fenoghen, şeful Comisiei Executorilor Bancari din cadrul Asociaţiei Române a Băncilor.
 
De exemplu, Raiffeisen Bank vinde un apartament de 4 camere în Bucureşti (zona Giurgiului), anunţând un preţ de pornire de “Prima casă” – 59.000 de euro (245.250 de lei), în condiţiile în care preţul de evaluare este de circa 80.000 de euro (327.000 de lei).
În cazul prezentant mai sus, procedurile de executare silită au început în februarie anul trecut.

Garanţii imobiliare la jumătate din credite

Există însă şi situaţii în care băncile obţin sume mai mari pe bunurile scoase la licitaţie, dar aceste cazuri sunt rare şi ţin de un interes punctual faţă de bunul scos la licitaţie. „Evident, există şi bunuri care se vând la un preţ mai bun  în funcţie şi de interesul pe care îl suscită pentru potenţialii achizitori”, a mai spus Liviu Fenoghen.
 
Potrivit raportului de stabilitate financiară pe 2009 realizat de BNR, 75% din creditele contractate de companii şi 47% din cele date persoanelor fizice au garanţii ipotecare, potrivit datelor aferente lunii martie.
 
Băncile fac tot posibilul să nu ajungă la executare silită, fapt care este cunoscut şi de către cei care au restanţe. Începe, astfel, un joc psihologic în care cel mai slab cedează. De obicei, este vorba de client. Pentru a nu ajunge la executare silită, băncile pun o presiune enormă pe debitori.
 
De la SMS-uri la vizite la vecini

„Băncile recurg la executarea silită doar atunci când căile de recuperare amiabilă au fost epuizate. Din momentul în care clientul nu mai achită ratele, se încearcă recuperarea creanţelor restante, adoptându-se metode şi procedee progresive”, dezvăluie şeful executorilor bancari modul în care acţionează instituţiile de credit pentru a băga spaima în clienţii cu restanţe.

Din arsenalul de presiune şi constrângere fac parte telefoanele insistente, uneori la cele mai nepotrivite ore, mesaje scrise şi chiar vizite „de intimidare” , adică tot ce poate face un recuperator în condiţii legale.

„Iniţial, debitorul este contactat telefonic, inclusiv prin sms-uri, apoi i se trimit adrese de notificare şi i se pot face chiar vizite, prin aceste întâlniri urmărindu-se identificarea unor căi de recuperare a restanţelor, pornind de la capacitatea reală de plată a celor aflaţi în dificultate, cum ar fi reeşalonări, refinanţări, rescadenţări etc”, mai spune Liviu Fenoghen.

Nu se poate fără hotărâre judecătorească

Potrivit acestuia, dacă demersurile amiabile nu dau rezultate, sunt sesizaţi executorii bancari/judecătoreşti, printr-o cerere de executare silită. În funcţie de valoarea creanţei şi de existenţa sau inexistenţa unor garanţii banca poate opta pentru una sau mai multe forme de excutare silită, mobiliară sau imobiliară ori poprire.

Începerea acţiunii de excutare silită nu se mai poate face atunci când are chef banca, legislaţia, modificată în urmă cu câteva luni, impunând existenţa unei hotărâri judecătoreşti pentru a nu lăsa loc de interpretare. 

”În acest moment, potrivit OUG nr. 42/6 mai 2009, niciun demers execuţional nu poate începe înainte de obţinerea încheierii de încuviinţare a executării silite. Această încheiere este pronunţată de instanţa de executare (judecătorie), iar termenul în care se poate obţine o astfel de încuviinţare poate fi de la o săptămână-două până la câteva luni, în funcţie de gradul de încărcare al instanţei respective”, ne-a detaliat şeful executorilor bancari modul în care se poate declanşa procedura de excutare silită.

 După obţinerea acestei încheieri de încuviinţare, executorul poate decide “înfiinţarea popririi” asupra veniturilor debitorului sau garantului ori vânzarea bunurilor mobile sau imobile pe cale amiabila, prin licitaţie publică sau vânzare directă.