Plafonul Băncii Transilvania de garantare a creditelor pentru programul “Prima Casă” a fost suplimentat cu 15 milioane euro, ajungând astfel la 42 milioane euro, sumele fiind destinate persoanelor care au încheiat sau vor încheia contracte de vânzare-cumpărare a unui imobil până la 15 februarie.

“Creditele sunt acordate pentru achiziţionarea de locuinţe terminate sau în construcţie, precum şi pentru cele care urmează să fie construite”, se arată într-un comunicat al băncii.

Plafonul iniţial de garantare al dispoziţia Băncii Transilvania a fost de 17 milioane euro, şi a fost suplimentat, în luna octombrie 2009, cu 10 milioane euro.

“Vom folosi această oportunitate pentru creşterea ritmului creditării, dar şi pentru a ajuta cât mai mulţi oameni să aibă casa lor”, a declarat, în comunicat, directorul general al Băncii Transilvania, Robert C. Rekkers.

A acordat 600 de credite

Banca Transilvania a acordat aproape 600 de credite pentru programul “Prima Casă”, iar alte 100 de dosare, în sumă de 2,5 milioane euro, se află în diferite stadii de aprobare.

Potrivit băncii, interesul clienţilor faţă de acest program este în continuare foarte ridicat, fiind căutate mai ales creditele pe perioade cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Valoarea creditelor contractate până în prezent este cuprinsă, în medie, între 25.000 şi 57.000 de euro, şi variază în funcţie de oraşe, regiuni, respectiv de valoarea imobilelor din aceste pieţe.

Banca Transilvania acordă finanţări atât în lei, cu o dobândă de 10,65% pe an, la care se adaugă comisionul de gestiune de 0,2% pe lună, cât şi în euro, cu o dobândă de 4,7% pe an.

SURSA:Mediafax