Banca centrală a Germaniei şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere pentru 2012
Bundesbank, Banca centrală a Germaniei, şi-a îmbunătăţit vineri prognozele de creştere pentru economia germană 2012, la 1% faţă de 0,6% anterior, însă şi-a revizuit uşor în jos estimările pentru 2013, la 1,6% faţă de 1,8% anterior, transmite AFP.
În ultimul său raport lunar, Bundesbank consideră că economia germană traversează un context dificil din cauza dificultăţilor cu care se confruntă partenerii din zona euro, dar totodată consideră că există şi numeroase semnale pozitive pentru prima economia europeană având în vedere situaţia bună de pe piaţa muncii, cererea internă şi uşurinţa cu care Germania se refinanţează de pe pieţe.
"Pe ansamblu, perspectiva economică pentru Germania este mult mai bună decât în multe alte economii", a declarat preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann.
Tot vineri, Bundesbank a dat publicităţii noile sale prognoze de inflaţie. Banca centrală a Germaniei mizează pe o creştere a preţurilor de 2,1% în 2012 urmată de o creştere de 1,6% anul viitor.
Anterior, atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi principalele institute de cercetare economică din Germania (Ifo, ZEW, IfW, IWH şi RWI) şi-au revizuit, în sus, prognozele anterioare de creştere pentru prima economie europeană. În schimb, guvernul german şi-a menţinut neschimbate prognozele de creştere pentru acest an şi anul următor, la 0,7% respectiv 1,6%, după ce anul trecut prima economie europeană a înregistrat o creştere de 3%. A
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





