Nu cred să existe vreun bucureştean care să nu fi stat cu maşina, cu taxiul sau cu mijloacele de transport în comun blocat în trafic măcar de zece ori în viaţă. Înjurăturile din trafic, de la cozile la semafoare, din intersecţiile blocate şi pasajele inundate şi parcările supraaglomerate ne-au intrat în sânge. Nu te mai enervează când şoferul de taxi îţi dă maneaua la maximum, când îşi aprinde ţigara fără să te întrebe. Nici nu mai tresari când auzi o femeie frumoasă înjurând ca un birjar la volan.

E deja normal… Uneori îţi vine să renunţi, să te faci pieton. Aud tot mai des pe la emisiunile matinale cu informaţii din trafic cum un motocilist a ajuns cu nu ştiu cât mai repede la serviciu decât colegul lui automobilist, cum un maratonist a alergat mai repede decât maşina pe aceeaşi distanţă, ba chiar cum un pieton a bătut lejer automobilul în trafic.

Eroare, pe jos e la fel, dacă nu mai crâncen. Cozi interminabile la metrou, la tramvaie, ba chiar am văzut o coadă la scara rulantă dintr-un magazin ori în aşteptarea taxiurilor singurului furnizor de astfel de servicii – proaste – de pe Otopeni. Coada a devenit parte din noi, iar Bucureştiul arată ca un balaur uriaş cu mii de cozi interminabile. Oraşul începe să se prăbuşească sub propria sa greutate, e clar că nimeni, niciun arhitect-şef, niciun specialist nu a anticipat că se va ajunge aici, la fel cum autorităţile locale nu pot anticipa niciodată că aşa, pe la sfârşitul toamnei, începe să-şi faca simţită prezenţa iarna.

Îmi vine să mă mut în alt oraş şi să-mi predau articolele prin internet. Tare mi-e teamă însă că balaurul aglomeraţiei mă va ajunge şi acolo, fiindcă fac pariu că niciunul dintre primarii oraşelor mai mari din ţara asta nu s-a gândit să-şi facă un stagiu serios de pregătire la Bucureşti, despre cum nu se administrează un oraş.

Cred că încă de pe vremea când pârjoleam ogoarele şi otrăveam fântânile în calea invadatorilor ni s-a format meteahna asta – nu putem gândi niciodată pe termen lung. 

Te-ar putea interesa și: