Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat astăzi că în prezent instituţia pe care o conduce colaborează cu CE, care analizează posibilitatea unui ajutor de stat în cazul contractelor încheiate între Hidroelectrica şi traderii de energie în afara pieţei.

"Dacă va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeană te obligă să închei practica respectivă, iar banii luaţi de la companii vor fi returnaţi statului. CE încă analizează dacă va deschide investigaţia", a spus Chiriţoiu.

Chiriţoiu a precizat că au fost deschise doua investigaţie, una venită din partea Comisiei Europene, la o sesizare făcută de Fondul Proprietatea referitoare la preţurile contractelor bilaterale, iar cealaltă declanşată din oficiu după ce Consiliul Concurenţei a efectuat un studiu de piaţă pe piaţa de electricitate, analiză începută în urmă cu un an de zile.

Şeful Consiliului Concurenţei a adăugat că inspectorii instituţiei au efectuat, în urmă cu o săptămână, descinderi inopinate la traderii din energie. Chiriţoiu a explicat faptul că oficialii europeni analizează dacă băieţii deştepţi au beneficiat prin aceste contracte de ajutoare de stat acordate ilegal, iar companiile în cauză ar putea fi puse în situaţia să returneze o parte din sume dacă se constată că au beneficiat de ajutoare de stat ilegale.

Totodată, având în vedere că acordurile au fost încheiate pe termene lungi şi pentru cantităţi mari există unele suspiciuni referitoare la lipsa concurenţei pe această piaţă.

Potrivit lui Chiriţoiu,  investigaţia declanşată ar putea dura aproximativ un an, iar în funcţie de rezultate s-ar putea aplica amenzi între 2-4% din cifra de afaceri a băieţilor deştepţi, în funcţie de gravitatea şi durata contractelor.

De amendă este pasibilă şi compania de stat Hidroelectrica. Conform legislaţiei, amenzile aplicate de Conbsiliul Concurenţei pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri a unei companii verificate.

Citiţi şi: "Băieții deștepți" încep să cedeze: Acceptă să plătească mai mult

             Hidroelectrica, presată de FMI să încheie renegocierea contractelor cu “băieţii deştepţi”

Contractele directe au fost încheiate de Hidroelectrica începând din anii 2000, iar jumătate dintre acorduri au fost prelungite până în 2018. În toamna anului trecut, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar INternaţional ca, până la 31 decembrie 2011, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin intermediul bursei de energie OPCOM. În luna decembrie, Hidroelectrica a anunţat că a transmis notificări privind intenţia de reziliere a contractelor aflate în derulare şi care nu au fost tranzacţionate pe OPCOM, arătând că înţelegerile vor fi reziliate "la primul termen posibil".

Printre companiile care au contracte directe de cumpărare a electricităţii de la Hidroelectrica se numără producătorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai are consumator de energie din ţară, Energy Holding, Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries (fosta Buzzman Industries).

La finele anului trecut, ministrul Economiei de la acea vreme, Ion Ariton, susţinea, în raportul de activitate pe anul 2011, că Hidroelectra a reuşit să rezilieze patru contracte bilaterale. Presa a informat la acea dată că este vorba de SNLO, Salrom, CLMB Patinoar Braşov şi compania Luxten Lightning, care a renunţat la acord "din motive de imagine", conform mediafax.ro. Aşa cum se poate vedea trei dintre cele patru companii aparţin statului.
În luna februarie, după încheierea misiunii de evaluare a delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks a declarat că acele contracte bilaterale pentru energie negociate direct şi de care beneficiază doar anumite grupuri pe cheltuiala populaţiei ar trebui încetate imediat, din moment ce astfel de înţelegeri provoacă numai la Hidroelectrica pierderi de 175-275 milioane de euro în fiecare an.

Mai mult, în scrisoare către FMI, România s-a angajat să renegocieze contractelor bilaterale, astfel cum este permis de condiţiile de piaţă, până la 15 februarie. "Dacă încheierea nu este posibilă, contractele vor fi anulate acolo unde este posibil legal", se menţiona în sursa citată.

În urmă cu două săptămâni, Evenimentul zilei informa, citând surse oficiale, că oficialii Ministerului Economiei au descoperit metoda prin care pot fi anulate contractele cu băieţii deştepţi. “De săptămâna trecută se defăşoară negocieri extrem de dure cu baronii energiei, cărora li se cere să renunţe la o parte din chilipirurile de care au beneficiat, adică preţ mic, cantitate mare şi termene îndelungate”, scria EVZ în luna martie.