Veştile cele mai proaste sunt ştirile cele mai bune, spune o regulă de fier a gazetăriei. Dinspre partea aceasta, cei 15 ani de bâlbâieli şi cârcoteli, soluţii improvizate şi ingenue, ţepe şi tunuri, jumătăţi de victorii şi eşecuri monumentale – într-un cuvânt: reformă şi contrareformă – au fost mai mult decât generoşi cu jurnaliştii noştri. Capital a fost, pentru o lungă perioadă, singurul martor calificat şi motivat să monitorizeze una dintre cele mai picante şi bizare tranziţii economice din câte au existat în Europa de Est. Şi a punctat, prompt şi sever, de fiecare dată, momentele cheie. Inevitabilele „lovituri de presă“, chiar dacă nu au provocat întotdeauna cutremure, au contribuit cel puţin la aşezarea economiei într-o linie tot mai dreaptă: căderea unor bănci care, lăsate să funcţioneze în continuare, ar fi provocat dezastre asemănătoare celor numite Caritas sau FNI, demisia unui ministru sau demascarea unor mega-escrocherii, deseori hilare, cazuri de corupţie, de deturnare de fonduri sau de spălare de bani. Lansat în anul în care când găinile năşteau puii vii pe prima pagină a cotidianelor de mare tiraj şi cuvântul „capitalism“ încă se rostea în şoaptă, revista a evoluat odată cu economia, cu mediul de afaceri şi a fost un reper permanent pentru creşterea lor.
1994 Reporterii Capital au descoperit în octombrie că în spatele firmei de asigurări Mondragon se afla un off-shore din Cipru. Mondragon a dat faliment, patronul Ştefan Mandel plecând cu banii clienţilor, iar portofoliul a fost preluat de Omniasig. În aceeaşi perioadă, numeroase articole explicau de ce jocurile piramidale, de tip Caritas, vor provoca victime.
1995 La începutul lui martie, în plin scandal Caritas, Capital descoperă scrisorile nigeriene. Acestea circulau mai ales pe e-mail şi promiteau beneficiarilor câştiguri de milioane de dolari dacă furnizau date despre conturile bancare. Tehnica a făcut victime şi după un deceniu, senatorul Nati Meir fiind un caz celebru.
1997 O amplă anchetă desfăşurată de Capital pe parcursul a cinci numere demonstrează că aşa-zisa bancă elveţiană Columna are, de fapt, acţionari dubioşi din România, singura legătură a acestora cu ţara cantoanelor fiind o căsuţă poştală. În urma articolelor, poliţiile celor două state demarează anchete judiciare.
1998 Revista trage primul semnal de alarmă asupra posibilei prăbuşiri a FNI, printr-o analiză asupra fondului care oferea creşteri mult prea mari, în condiţiile în care 70% din acţiunile deţinute erau necotate. „Pe fondul creşterii cererilor de răscumpărare, societatea ar putea rămâne fără lichidităţi“, spunea Capital.
1998 Frauda MCS, ingineria financiară prin care MCS, un aşa-zis holding româno-elveţian, a escrocat depunătorii cu peste 2,6 milioane de dolari este demascată de Capital. Iţele afacerii duc până în Germania, unde au şi fost capturaţi „inginerii“.
1998 Capital prezintă în premieră concluziile anchetelor desfăşurate la cele cinci SIF-uri, premergător listării acestora la bursă. Cea mai gravă situaţie, cea de la SIF II Moldova, unde omul de afaceri Corneliu Iacubov făcea legea, „a făcut carieră“ în Capital printr-o lungă serie de dezvăluiri.
1999 Akmaya, firma turcească primită cu braţele deschise de Guvern atunci când şi-a anunţat intenţia de a cumpăra rafinăria Petromidia, s-a dovedit a fi, de fapt, departe de performanţele economice şi financiare necesare preluării unei afaceri de asemenea anvergură. În cele din urmă, afacerea a eşuat.
1999 Am dezvăluit, investind pe piaţa de capital, cum reuşeau disponibilizaţii să-şi încaseze în avans salariile compensatorii cu sprijinul sindicatelor. Ei cumpărau acţiuni la un preţ mult supraevaluat şi, în acest mod, îşi deblocau fondurile oferite de stat, dar şi provocau creşteri de până la 260.000% (!) unor companii obscure.
2000 Redactorii Capital au demonstrat că banii plătiţi pentru asigurări de sănătate sunt utilizaţi de alte instituţii ale statului sau finanţează afaceri private: medicamente achiziţionate inutil sau preferenţial, prestaţii inexistente plătite generos sau produse şi servicii de calitate proastă, cumpărate la preţuri uriaşe.
2000 Mai ţineţi minte cărţile poştale editate de Publirom, care, în urma unei trageri la sorţi în noaptea de Revelion, te puteau face miliardar? Am descoperit că organizatorii îi purtau cu vorba cu lunile pe câştigători şi că firmele organizatorilor se înfiinţau, se desfiinţau şi îşi schimbau sediile cu o repeziciune cel puţin suspectă.
2000 După ce Capital a scris timp de mai multe săptămâni despre criza financiară din Turcia şi despre implicaţiile ei asupra Băncii Turco-Române, care era pusă în imposibilitatea de a returna banii clienţilor, a venit vremea să tragem o concluzie: „La BTR miroase a faliment“. Arătam în acel articol cum majoritatea creditorilor au sperat până în ultima clipă să-şi recupereze banii, unii dintre ei păcăliţi şi de atitudinea Băncii Naţionale sau de comunicatele şi declaraţiile liniştitoare venite din partea oficialilor BTR. Din păcate, aşteptările noastre au fost confirmate foarte curând, după falimentul băncii.
2001 Un articol de la începutul anului arăta cum, prin propriile companii, dar şi prin cele ale unor prieteni sau parteneri de afaceri, controversatul businessman craiovean Dinel Staicu ajunsese să controleze 15% din SIF Oltenia şi să-şi impună propriii săi oameni în posturi-cheie în cadrul acestei societăţi.
2001 Bazele de date conţinând informaţii personale au devenit un bun căutat de multe companii autohtone, mai ales de cele care utilizează marketingul direct. La data scrierii articolului, nu exista încă o lege privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa că listele cu nume, adrese şi numere de telefon se tranzacţionau deschis (chiar şi prin mica publicitate), la preţuri cuprinse între câteva sute şi câteva mii de dolari, în funcţie de mărime şi de detaliile conţinute.
2002 Mitrea TV. Două numere consecutive din Capital au arătat cum încerca puterea PSD de la acea vreme să îşi subordoneze mass-media, prin finanţarea televiziunilor private din bani de la stat. Trei companii aflate în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, condus de Miron Mitrea, au virat circa 5,6 milioane de dolari în contul firmei Romanian Investment & Development, controlată de Cristian Burci, directorul general al postului Prima TV.
2002 Revista Capital a realizat, în premieră, primul clasament al celor mai bogaţi 100 de români, calculând averile acestora după 13 ani de tranziţie. Ediţia a inclus şi primul interviu acordat de Iosif Constantin Drăgan, cel mai bogat român de la acea vreme. Tot tirajul topului s-a epuizat în numai câteva zile. Dinu Patriciu, azi cel mai bogat român (3,1-3,3 miliarde de dolari), avea, în 2002, „doar“ 150-200 de milioane de dolari.
2004 În acest an a apărut pe piaţă MTS Leasing, prima firmă care finanţa construcţia unei case în sistem leasing. Capital a avertizat populaţia că poate întâmpina probleme serioase dacă semnează contractele în condiţiile impuse de firma respectivă. Sistemul de finanţare reprezenta o noutate pentru piaţa autohtonă şi părea foarte atractiv. Compania, care a transmis ameninţări jurnaliştilor Capital, a dat faliment la un an după publicarea articolului.
2006 Capital a dezvăluit, în premieră, facilităţile obţinute de compania austriacă OMV din partea statului român, în urma contractului de privatizare a Petrom. Între acestea, ştergerea datoriilor istorice ale companiei şi asumarea, din partea statului, a responsabilităţii pentru orice costuri care ar putea apărea în următorii 15 ani la Petrom din cauza poluării înainte de privatizare.
2006 La o săptămână de la interviul în care declara că „nu mai poate să facă turismul mă-sii“, Ovidiu Marian îşi dădea demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Turism. „Motivul acestei demisii este de natură personală, dar la decizia mea a contribuit şi interviul acordat revistei Capital, mai exact, limbajul utilizat în acel interviu, pe care îl regret“, declara ministrul la acea vreme.
