Un mare grup din presă s-a asociat cu ChatGPT, într-un parteneriat fără precedent pentru industria media

Un mare grup din presă s-a asociat cu ChatGPT, într-un parteneriat fără precedent pentru industria media

SURSA FOTO: Dreamstime - ChatGPT

Publicat de Leonard Bădilă la 14 decembrie 2023, 10:32

Un mare grup din presă s-a asociat cu OpenAI, compania care a creat ChatGPT. Este vorba despre grupul german Axel Springer, care deține Politico, Bild, Insider și Die Welt.

Grupul german Axel Springer, care deține Politico, Bild, Insider și Die Welt s-a asociat cu OpenAI, compania care a creat ChatGPT. Aceasta va plăti grupul pentru a furniza conţinuturi media ca răspuns la întrebările utilizatorilor, conform AFP.

Axel Springer s-a asociat cu ChatGPT

Cei doi semnatari au spus că parteneriatul este „fără precedent”. Conform termenilor, utilizatorii care îi adresează o întrebare modelului conversaţional ChatGPT vor primi ca răspuns rezumate ale articolelor editate de mărcile deţinute de Axel Springer. Este vorba în special despre Politico, Business Insider şi cotidienele Bild şi Die Welt.

Potrivit sursei menționate, rezumatele se vor baza mai ales pe articole a căror lectură ar necesita altfel un abonament. ChatGPT va indica și sursele utilizate. Totodată, va furniza linkuri spre articolele ce conţin textele integrale.

Axel Springer va fi plătit de OpenAI în virtutea acestui parteneriat, conceput pentru a dura mai mulţi ani. Parteneriatul nu conţine exclusivităţi pentru niciuna dintre părţi. Anunțul a fost făcut chiar de un purtător de cuvânt al grupului editorial.

„Editorii de presă au ratat în trecut ocazia de a fi remuneraţi pentru difuzarea gratuită a conţinuturilor lor şi noi încă alergăm după banii pe care aceste platforme ni-i datorează. Acum ne ocupăm mai bine de acest lucru”, a declarat sursa, cu referire la motorul de căutare Google sau platforma Facebook.

Un alt anunț a venit din partea lui Mathias Dopfner, preşedintele consiliului de administraţie al grupului Axel Springer. Prin noul parteneriat, „primul de acest tip”, va fi posibil ca prin intermediul inteligenţei artificiale să se „aducă la un nivel superior calitatea, relevanţa socială şi modelul de afaceri al jurnalismului”, a spus el.

Vor fi necesare mai multe reglementări

În schimb, vor fi necesare mai multe reglementări. Mai precis, algoritmii care sunt capabili de astfel de performanţe trebuie să fie reglementaţi pentru a nu provoca posibile abuzuri. Este vorba în mod special despre priveşte legislaţia din domeniul drepturilor de autor.

Sursa menționată notează că parteneriatul vine în contextul în care UE a ajuns vineri la un acord în ceea ce priveşte o legislaţie globală revoluţionară pentru reglementarea inteligenţei artificiale. Aceasta a venit după negocieri intense între statele membre şi Parlamentul European.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.