AutoGrup vinde cel mai vechi showroom Skoda din Constanţa după „trei ani pe minus”

AutoGrup vinde cel mai vechi showroom Skoda din Constanţa după „trei ani pe minus”
Publicat de CAPITAL la 23 august 2011, 16:02

Compania AutoGrup, dealerul autorizat Skoda pentru judeţul Constanţa, a rămas cu un singur showroom, după ce acţionarii firmei au decis să închidă prima unitate deschisă în 2001 în Constanţa. Motivul este dat de scăderea drastică a vânzărilor. Acestea s-au prăbuşit de la 1.500 de unităţi în 2007/2008, până la 500 de automobile Skoda în 2010.

Showroom-ul închis este amplasat pe Bulevardul Tomis Constanţa şi a fost scos la vânzare pentru 1,39 mil. euro, fără TVA. Marius Coman, directorul All Imobiliare – firmă prin intermediul căreia se încearcă vânzarea, spune că showroom-ul poate fi transformat în spaţii de depozitare sau chiar într-un supermarket şi că acţionarii companiei sunt dispuşi să mai lase din preţ sau să accepte diferite variante de plată. Unitatea are o suprafaţă construită de 1.500 mp şi un teren de 8.000 mp, cu deschidere de 40 metri.

„Îl vindem pe acesta pentru că e de ajuns un singur showroom în Constanţa. Noua locaţie, deschisă în aprilie 2009, este de două ori mai mare, are peste 3.000 mp, iar clienţii s-au împărţit între cele două showroom-uri. În plus piaţa auto a scăzut drastic. De la 1.500 de maşini pe an cât vindeam în 2007-2008, am ajuns anul trecut la 500 de unităţi, cu două showroom-uri. E al treilea an pe minus. Noi am tot aşteptat să se schimbe ceva în piaţă, dar nu mai avem semnale pozitive în acest sens. Am deschis noua locaţie ca o strategie de extindere şi nu ca să îl închidem pe cel vechi, care e de zece ani. Nu vroiam să dublăm numărul de maşini vândute ci a fost gândit pentru a oferi servicii noi. Acum suntem nevoiţi să facem economii. O să aşteptăm şase luni să vedem dacă se vinde, în caz contrar ne gândim să dezvoltăm un alt business în această locaţie. Acum sunt la modă service-urile multimarcă, poate fi făcut un showroom de orice acolo, nu neapărat auto“, a declarat pentru Capital Adrian Bizineche, Directorul General al AutoGrup Nord.

Vânzările Skoda au crescut cu 20,1% în perioada ianuarie – iunie a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, compania livrând 454.698 de autovehicule. Veniturile din vânzări au crescut cu 25,7%, ajungând la 5,4 miliarde de euro, iar profitul operaţional cu 81,5%, până la 412 milioane euro.

Pe categorii de modele, Octavia a consemnat vânzări de 29.400 unităţi (cu 22,7% mai mult ca anul trecut), Fabia – 21.000 autovehicule (cu 18,8% mai mult), Superb – 8.800 autovehicule (cu 15,1% mai mult), Yeti – 5.300 autovehicule (cu 32,5% mai mult), Roomster – 2.900 autovehicule (cu 19,2% mai mult).

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.