Austriecii sunt la vârful piramidei în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte orele suplimentare de muncă prestate, în timp ce Uniunea Europeană se luptă să reducă şomajul, prin crearea de slujbe part-time şi reducerea plăţii orelor suplimentare, scrie ‘Osterreich’.

În prezent, în Austria, unul din patru angajaţi cu normă întreagă face ore suplimentare. În 2008, au fost lucrate 80.000 de ore suplimentare, peste programul normal de muncă de 8 ore, pentru care s-au plătit peste salariu 355 milioane de euro. În 2009, s-au plătit 314 milioane de euro. Aceasta înseamnă că în medie s-au plătit 438 de euro pe angajat, pe lună, adică fiecare a lucrat 8,4 ore suplimentar într-o săptămână.

Faptul că o treime din aceste ore suplimentare nu se plătesc este uşor de înţeles, în situaţia de criză.

Într-un clasament al orelor suplimentare, pe locul unu se află hotelierii, cu 64,9 ore muncite săptămânal, faţă de 40, cât spune legislaţia muncii, fiind urmaţi de proprietarii de restaurante, cu 64,9 ore muncite, faţă de 40 de ore pe săptămână. Următorii sunt agricultorii, cu 58,6 ore suplimentare, faţă de 42 cât muncesc aceştia în mod normal, săptămânal. După aceştia urmează managerii şi micii întreprinzători, cu 56,9 ore de muncă săptămânal.

Potrivit statisticilor elaborate de Camera de Muncă, aproximativ un sfert din totalul persoanelor angajate în turism (22,5 la sută), în comerţ (22,4 la sută) şi în construcţii muncesc ore suplimentare. Poliţiştii muncesc în medie 49 de ore pe săptămână, medicii, 54 de ore şi chelnerii, 65 de ore. Cel mai mare procent de ore suplimentare se înregistrează la angajaţii companiilor de apă şi energie austriece (34,6 la sută), în sectorul financiar şi de asigurări (33,1 la sută).

Un număr de 245.000 de angajaţi din Austria muncesc 10 ore suplimentar pe săptămână, iar 120 de mii de lucrători muncesc câte 15 ore suplimentar, săptămânal.

Unui procent de 27 la sută dintre aceştia nu le sunt plătite orele suplimentare. Orele suplimentare neplătite ar reprezenta salarii pentru alte 60.000 de locuri de muncă, afirmă sindicatele angajaţilor. Cu o medie de 42,9 de ore de muncă săptămânal pe angajat, Austria conduce în topul european, fiind urmată de Cehia, cu 42,3 ore pe locuitor, Grecia cu 42,2 ore, Germania, cu 42,1 ore.

‘Cei mai leneşi’, scrie ‘Osterreich’, sunt danezii, cu 39,1 ore, finlandezii, cu 39,2 ore pe săptămână, şi francezii, cu 39,5 ore de muncă săptămânal.

SURSA: Agerpres